tu încă nu ai un titlu

somnuşor

o наболевшем

ca să fii un om cu adevărat bun, e suficient să nu faci nimic rău sau trebuie să faci mereu numai bine?

 

-tu nu eşti vinovată cu nimic, cu absolut nimic din ce mi s-a întîmplat mie; dar tot tu îmi eşti cea mai apropiată şi tocmai de aceea trebuie să îmi suporţi toate acuzările şi să-mi răbzi orice impulsivitate. по другому – никак. înţelegi?

“you know how they say you only hurt the ones you love? well, it works both ways.”

pe pămîntul ista nu-i nimic mai complicat, mai spurcat şi mai periculos decît omul; poate numai bomba nucleară, inventată tot de om.

к чему я – we need to kill people. with kindness.

the fine line between us and time

(eu am vrut să te scot la o plimbare serală, şi ca un om cu adevărat descurcăreţ, am construit un drum şi am inventat două biciclete). I thought we were going to be able to talk about the fine line between us and time, about the fact that your lips are filled with soft clouds or about the days speeding by us, yet we feel frozen in the universe when we are together. but instead we spoke with our bodies and our joints and the curves of our parts inbetween my empty spaces you (should have)  filled in.

“you only lose what you cling to”. a fi repetat pînă se înţelege pe deplin.

unii caută şi găsesc, alţii au căutat atît de mult încît acum doar aşteaptă. unii cer şi li se dă, iar alţii demult nu mai cer nimic de la nimeni; pentru că nu vor, sau pentru că nu mai au ce. I’m that girl who cries on public transport, jesus fucking christ.

iubirea nu-i uşoară, în special iubirea de sine, aşa că eu continui să alerg pînă cad. a înlocui emoţiile cu durere fizică poate fi, de cele mai dese ori, remediul optim pentru orice заиоб sau luptă interioară neterminată.

 

love yourself

în vise eu îţi vorbesc cam în acelaşi mod în care-mi beau ceaiul pînă a se răci – încet şi nesigur. дело в том, что в этом рассказе мне без тебя никак.

în vise eu îţi povestesc despre copacii copilării mele. îţi povestesc despre pini şi brazi, arţari, stejari şi salcii. îţi povestesc cum plantam vişini în livada bunicii care a uitat cum mă cheamă; şi caişi în faţa casei bunelului, just because I was greedy for their blossoming.

ridică-mi fusta şi o să-ţi arăt unde m-au zgîriat tufele de agriş şi cele de măceş. ia-mă în braţe şi pune-mă într-un hamac agăţat între copilul din tine şi bărbatul care ai devenit, iar apoi ne-om săruta o dată, de două ori, de trei ori pentru noroc, sub florile de cireş lîngă care adormeam cînd eram mai mică şi nu ştiam nimic altceva decît nevinovăţie.

your fingertips will tiptoe across my goosebumps and leave more behind, iar degetele celelaltei mîni îmi vor pune flori de măr în păr, petalele cărora vor fi extraordinar de palide. in dreams I walk with you, in dreams I talk to you. eu, ca şi toţi ceilalţi, trăiesc la un capăt de univers. как сделать, чтобы проснуться, если не спишь?

aş vrea să sune telefonul şi ceea ce o să aud să uşureze un pic din tot ce nu se întîmplă.

love yourself so no one has to.

omul sfinţeşte locul

sau nu.

eu mă uit la lume, lumea e multă şi întraiurea. eu nu înţeleg de unde toţi vor să se bîrfească, să-ţi pună piedici, să se răzbune unii pe ceilalţi. de unde nahui vine fluxul ăsta nesănătos de răutate şi concureţă care nici nu motivează, nici nu te învaţă ceva?

nu poţi face pe nimeni să (te) iubească şi nimeni niciodată nu e obligat să fie păsător, dar există cîte o normă socială şi oleacă de bun simţ conform căruia nu e corect să fii o huilă. trebuie de ţinut minte şi de luat în consideraţie că fiecare din noi se teme de ceva, iubeşte pe cineva şi a pierdut pe altcineva. empatie; nu e cel mai potrivit cuvînt, dar e primul care-mi vine-n cap.

eu am văzut şi ştiu că oameni pot fi buni, frumoşi şi fericiţi (without losing the ability to live on earth). eu nu vreau să cred că răutatea e condiţia normală a omenirii.

sms3

ţie, măcar cîteodată, ţi-e dor de mine?

mie, naprimer, mi-e dor de mine.

tumblr_mf4biaBW0C1rwf9ujo1_500

ХРОНИКА ТЕКУЩИХ СОБЫТИЙ

ar fi tare frumos dacă lumea ar închide nahui gurile pe vreo 3 ani. poate anume în aşa mod cuvintele ar căpăta din nou sens şi valoare cînd am reîncepe a vorbi.

ghid pentru o căsătorie reuşită

de cînd mă ţin minte, tata mi-a spus că-i bine să am răbdare, e potrivit să pot tăcea şi m-a anunţat că dacă mă prinde cu ţigara-n bot – mi-o vîră pe gît. mama mereu m-a sfătuit să nu umblu cu curul gol, să nu mă droghez, să nu bîrfesc, să fiu sinceră şi orice nu s-ar întîmpla – să am mereu loc pentru bună ziua. profesoara de istorie din clasa a cincea obişnuia să ne flocăiască dacă veneam la şcoală cu părul în ochi; mult mai tîrziu eu am înţeles că ea strigă la noi nu pentru că-i era ciudă că noi aveam păr şi ea deja nu, dar o făcea pentru că în aşa mod ea ne spunea că e bine să fii olecă mai простая, pentru că “băieţilor le plac fetele naturale”.  nana mea s-a îmbătat şi a ţinut un speech impunător în care a insistat să-mi spună că trebuie, şi este de fapt de o importanţă primordială de a fi cu caracter şi de a putea să trimit un bărbat drept în pulă, deatîta că ea nu a făcut-o la timp şi a fost bătută de bărbatu-său pînă la leşin. după ce s-a trezit, ea a dat la divorţ, pentru că după propria înţelepciune – a putut să-l trimită drept în pulă.

ia uiaţi-vă, cîte poveţe, şi toate pe apa sîmbetei. toată viaţa fata e pregătită ca să devină femeie. te poţi simţi femeie şi la 14 ani, probabil, dacă are cite te face să te simţi aşa. pe de altă parte, te poţi simţi frigidă, inaptă şi bună de nimic şi la 20, atîta timp cît ţie nimeni nu ţi-a făcut vreodată curte, nu ţi s-au dăruit flori şi a uitat să ţi se aducă aminte că eşti frumoasă.

mă cac eu în poveţele ăstea şi cîcaţi-vă şi voi. pentru că eu am ascultat de toţi şi n-am atras în mreaja mea pe nici un prinţ. drogaţi-vă pînă muriţi, beţi şi nu vă lăsaţi pînă nu cuprindeţi veceele, iar iarna de dorit să umblaţi în fuste scurte şi ştrampi de capron; pentru că conform sondajelor, anume aşa fete se căsătoresc tare reuşit şi cadresc cei mai buni şi cumsecade băieţi.

dorul meu e d’or

mi-e sete de nişte vin, mi-e somn cu cineva şi tare aş vrea să mi se pună flori de măr în păr. “drujba, uvajănia i telesnoia blizosti!”

re,distrugere.

toţi copiii ca copiii, şi cred că numai a lu maică-mea-s de-a pula.

tot ce ating distrug tot ce ating.

curriculum vitae

ладно, ладно, давай не о смысле жизни, больше вообще ни о чем таком;

mai bine hai să vorbim despre barul din subsol care mirosea a papirosuri ş-alcool. localurile erau mereu aglomerate cînd hotăram să ieşim în doi. frumoşi şi îmbătaţi noi am ieşit afară, tu – pentru o altă ţigară, eu pentru o gură de aer, desculţă, cu tocul rupt la una din sandale. черт с ним, с мироустройством, e numai slăbiciune şi putregai. eu niciodată nu o să uit bunătatea ochilor tăi sau căldura mînilor cînd mă îmbrăţişai, şi doar atît.

mai bine hai să vorbim despre cum tu mă duceai în braţe, iar ca să îţi mulţumesc – te chemam la o cafea. hai să vorbim despre primul nostru sărut, cînd tu ai intrat în casă udat pînă la piele de ploile torenţiale, cînd eu am încercat şi poate am eşuat să te încălzesc, cînd tu ai oftat şi ai spus că trebuie să pleci “chiar acum”, dar nu ai mai plecat pînă cînd nu s-antunecat. cît de puţin ne trebuia nouă de fapt.

mai bine hai să vorbim despre patul părinţilor tăi, despre băncile din parc pe care am stat, despre cum îţi tremurau mînile cînd cîntai la pian şi despre cum nu aveai nici o emoţie cînd mă atingeai. “revoltător” am strigat tare şi articulat în mintea mea şi am plecat acasă aproape plîngînd.

mai bine hai să vorbim, iubire, despre cum eu vroiam să-ţi sar în braţe de fiecare dacă cînd te vedeam şi niciodată nu o făceam, despre cum eu îţi scriam iar tu mă sunai, despre seara în care te-am pupat, despre filmele mute şi despre plimbările frumoase, nesfîrşite. sau hai să vorbim despre cum eu priveam în sus cînd simţeam că vreau să lăcrimez şi despre cum tu iubeai să mă omori lent ca să te simţi mai nemuritor.

mai bine spune-mi cum prima ţigară te doboară jos dacă e fumată pe stomacul gol şi explică-ţi frustrările cînd auzi că viitorilor copii li se pun nume tîmpite. spune-mi ceva simplu, eu o să ascult. hai să vorbim despre cum ăştea care nu au nimic a spune – iubesc presa, jurnalismul, petrecerile cu actori şi tot felul de actriţe care-şi pierd talentul după primul pahar de compot cu alcool şi devin adevăraţi şi mizeri minciunind despre alţii şi vorbind despre ei înşişi în termeni pe care nici ei nu-i înţeleg pînă la urmă.

sau dă-mi voie mie să-ţi spun cum el purta ochelari fără dioptrii ca să-i placă fostei, prietenei prietenului lui, secretarei tatălui, fetei de la care cumpără cafeaua, curvei de la vamă, intelectualei din bibliotecă. dar cînd se aşeza la o masă cu prietenii şi începea a bîrfi pe toţi – el şi-i scoatea, становясь почти семнадцатилетним să-ţi spun cum focurile de artificii tremură noaptea în reflecţia oceanului atlantic, cum mîncarea e mai gustoasă cînd eşti flămînd, cum dacă nu am rîde – noi am striga şi plînge mereu, cum cancerul distruge, cum un surdo-mut m-a învăţat să ascult cu atenţie şi să vorbesc cumsecade, cum se dansează samba-n cluburile mexicane, cum noi nu avem nici o fotografie împreună, cum am lăsat muzica, cum cîteodată de la furie maxilarele crîşnesc cu atîta putere de parcă ai măcina boabe de piper. sau hai să-ţi spun despre cum мы никогда друг друга не разлюбим потому что мы никогда друг друга и не любили.

ceea ce spuneau ei despre noi, spunea şi mai multe despre ei. eu nu mă temeam de bîrfa lor atîta timp cînd îmi era bine cu tine. lumea vorbeşte despre orice, numai nu despre lucruri importante. mi-e dor de tine şi de fiecare din voi, aparte.

orice durere e justificată atîta timp cît eventual o să se scrie despre ea.