Sehnsucht

by relativitate

72 de zile de cînd nu te-am mai văzut, 6 luni de cînd nu te-am mai ţinut de mină.

eu am tăcut aşa de mult încît aproape am uitat cum e asta să vorbeşti. îmi rulează în minte imaginea în care noi o să ne vedem şi o să ne întindem pe iarbă. cineva din noi doi zice o vorbă, iar celălalt cineva adaugă o hlizitură. numai atunci eu o să mă descătuşez, o să mă descalţ, iar apoi o să-mi dau voie să îmi pun capul pe umărul tău puternic.

eu o să îţi spun despre mama, despre checul cu mere şi scorţişoară, despre gustav klimt, despre cum somnul nu te face să uiţi de dor, despre cum adorm în rutiere şi cum nu trece nici o zi fără a mă gîndi la tine. cîteodată dacă închid ochii şi mă strădui tare – îmi pot aduce aminte cum miroseai atunci cînd ne cuprindeam sau ce simţeam cînd îţi treceai vîrful unchiilor pe genunchi mei.

o să îţi spun despre toate cărţile pe care am vrut să le citesc, dar nici nu le-am deschis, o să îţi spun despre noul meu playlist şi despre cum vreau să scriu scrisori dar nu am cui. o să îţi spun despre zilele în care ieşind în oraş – mă rugam să nu dau de tine, o să-ţi spun şi despre zilele în care ieşind în oraş – m-aş fi aruncat în braţele tale dacă te vedeam.

apoi eu eu o să te ascult vorbind despre orice, tu pur şi simplu să-mi vorbeşti.

eu nu sînt зацикленная, întelege-mă corect; eu sînt un pic напуганная. and there is a fine line between those two.

 

Advertisements