tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: March, 2013

re,distrugere.

toţi copiii ca copiii, şi cred că numai a lu maică-mea-s de-a pula.

tot ce ating distrug tot ce ating.

Advertisements

curriculum vitae

ладно, ладно, давай не о смысле жизни, больше вообще ни о чем таком;

mai bine hai să vorbim despre barul din subsol care mirosea a papirosuri ş-alcool. localurile erau mereu aglomerate cînd hotăram să ieşim în doi. frumoşi şi îmbătaţi noi am ieşit afară, tu – pentru o altă ţigară, eu pentru o gură de aer, desculţă, cu tocul rupt la una din sandale. черт с ним, с мироустройством, e numai slăbiciune şi putregai. eu niciodată nu o să uit bunătatea ochilor tăi sau căldura mînilor cînd mă îmbrăţişai, şi doar atît.

mai bine hai să vorbim despre cum tu mă duceai în braţe, iar ca să îţi mulţumesc – te chemam la o cafea. hai să vorbim despre primul nostru sărut, cînd tu ai intrat în casă udat pînă la piele de ploile torenţiale, cînd eu am încercat şi poate am eşuat să te încălzesc, cînd tu ai oftat şi ai spus că trebuie să pleci “chiar acum”, dar nu ai mai plecat pînă cînd nu s-antunecat. cît de puţin ne trebuia nouă de fapt.

mai bine hai să vorbim despre patul părinţilor tăi, despre băncile din parc pe care am stat, despre cum îţi tremurau mînile cînd cîntai la pian şi despre cum nu aveai nici o emoţie cînd mă atingeai. “revoltător” am strigat tare şi articulat în mintea mea şi am plecat acasă aproape plîngînd.

mai bine hai să vorbim, iubire, despre cum eu vroiam să-ţi sar în braţe de fiecare dacă cînd te vedeam şi niciodată nu o făceam, despre cum eu îţi scriam iar tu mă sunai, despre seara în care te-am pupat, despre filmele mute şi despre plimbările frumoase, nesfîrşite. sau hai să vorbim despre cum eu priveam în sus cînd simţeam că vreau să lăcrimez şi despre cum tu iubeai să mă omori lent ca să te simţi mai nemuritor.

mai bine spune-mi cum prima ţigară te doboară jos dacă e fumată pe stomacul gol şi explică-ţi frustrările cînd auzi că viitorilor copii li se pun nume tîmpite. spune-mi ceva simplu, eu o să ascult. hai să vorbim despre cum ăştea care nu au nimic a spune – iubesc presa, jurnalismul, petrecerile cu actori şi tot felul de actriţe care-şi pierd talentul după primul pahar de compot cu alcool şi devin adevăraţi şi mizeri minciunind despre alţii şi vorbind despre ei înşişi în termeni pe care nici ei nu-i înţeleg pînă la urmă.

sau dă-mi voie mie să-ţi spun cum el purta ochelari fără dioptrii ca să-i placă fostei, prietenei prietenului lui, secretarei tatălui, fetei de la care cumpără cafeaua, curvei de la vamă, intelectualei din bibliotecă. dar cînd se aşeza la o masă cu prietenii şi începea a bîrfi pe toţi – el şi-i scoatea, становясь почти семнадцатилетним să-ţi spun cum focurile de artificii tremură noaptea în reflecţia oceanului atlantic, cum mîncarea e mai gustoasă cînd eşti flămînd, cum dacă nu am rîde – noi am striga şi plînge mereu, cum cancerul distruge, cum un surdo-mut m-a învăţat să ascult cu atenţie şi să vorbesc cumsecade, cum se dansează samba-n cluburile mexicane, cum noi nu avem nici o fotografie împreună, cum am lăsat muzica, cum cîteodată de la furie maxilarele crîşnesc cu atîta putere de parcă ai măcina boabe de piper. sau hai să-ţi spun despre cum мы никогда друг друга не разлюбим потому что мы никогда друг друга и не любили.

ceea ce spuneau ei despre noi, spunea şi mai multe despre ei. eu nu mă temeam de bîrfa lor atîta timp cînd îmi era bine cu tine. lumea vorbeşte despre orice, numai nu despre lucruri importante. mi-e dor de tine şi de fiecare din voi, aparte.

orice durere e justificată atîta timp cît eventual o să se scrie despre ea.

kafka lîngă geam

ieri noaptea am văzut un păianjen infinit de mic care mergea de-a lungul pervazului, s-a urcat pe un deget de al meu şi a coborît înapoi pe marginea pervazului. dacă pe aşa ger şi pe atîta întuneric el poate să se tîrîie ca să meargă mai departe, atunci cu siguranţă pot şi eu.

красивое послевкусие

am privit imaginea din toate perspectivele posibile şi tot ce am inţeles pînă la urmă este că, simultan, eu sunt mulţumită şi nemulţumită cu singurătatea mea. solitudinea, nu neg, este un privilegiu,

dar la fel este şi un sărut pe partea interioară a coapsei.

lucruri care le ştiu şi nu le ştiu

mînile mele mereu îs reci. 

the love of another will not be able to fill the void left by not loving yourself.

cînd există urechi care să te asculte – tu ai nevoie de gură care să-ţi vorbească, cînd există ochi care să te vadă – tu ai nevoie de braţe care să te ţină. am observat că lumea se ascunde cînd zici că poţi/vrei să-i ajuţi, iar asta numai pentru că nu poţi să-i salvezi pe alţii dacă nu te salvezi întîi pe tine.

nu-s eu invidioasă, dar de la o vreme în coace mi-e ciudă pe toţi ăştea care îşi închid ochii şi adorm deodată, care ştiu cît de frumoşi cu adevărat sunt, care rîd în hohote ca şi cum ar fi înţeles gluma. mi-e ciudă pe toţi ăştea care au potenţialul meu dar nu-l irosesc.

tata cînd era o dată beat vafle, m-a îmbăţişat şi mi-a spus că pentru fiecare persoană cu mîni reci există o alta care le va încălzi.

“cu doamne ajiută, tata”

le futur proche

cînd dacă o să am o fată, am să o învăţ să fie cineva, nu a cuiva.