tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: February, 2013

primăvara începe

fizicienii susţin ideea că lumea asta nu e nimic altceva decît o hologramă, dar ei niciodată nu au atins buzele tale moi în timp ce vinyl-ul uşor-uşor foşnea un început de cîntec la fel de frumos ca tine. primăvara e o după amiază lenoasă într-o odaie caldă la un oarecare ultim etaj. eu vreau să mă împrăştii în sute de direcţii, aşa cum soarele o face, aşa cum dorul o face, aşa cum şi timpul ar face-o dacă ar putea să se oprească doar ca să vadă cum acele ceasului se pot atinge. primăvara începe cu mine tine.

despre greutăţi care nu pot fi cîntărite

şi dijeaba tu zici că e trist cînd lumea nu preţuieşte omul la momentul potrivit dacă tu nu faci nimic pentru a valorifica, şi dijeaba tu zici că ai numai o singura viaţa pentru a iubi, crede şi vorbi atunci cînd tu urăşti, disperi şi ignori.

se spune că înainte de a muri, tu reuşeşti să îţi vezi viaţa într-o clipire în faţa ochilor. eu mă întreb dacă cei care sunt ucişi au timp să facă la fel.

tot ce am înţeles eu pînă la urmă este că pămîntul nu se opreşte din învîrtit pentru tristeţea nimănui, iar moartea chiar dacă opreşte existenţa – nu întrerupe conexiunea şi nu şterge din amintiri.

pace.

instrumente muzicale şi alte pricoale

tu poţi să alergi într-o zi două ore fără oprire, să simţi cum ai slăbit cu 3 kilograme, şi ştiind cît de bravo ai fost, o să fugi ca o căprioară la bucuria să îţi cumperi 500 de grame de вафле şi alte 300 de ciocolată ca să te remunerezi, desigur.

şi s-au dus nahui doua ore de alergat.

tu poţi să termini şcoala de pictură, să ai diplomă şi certificat pe nota 10, şi să fii sigur că o să creşti la mama arhitect. на самом деле, după jumate de an de absolvire tu nu o să nu ştii cum se ţine pensula în mînă sau cum să măsori corect proporţiile de la natura moartă din faţa ta. atunci îţi dai seama că moartă nu e natura, dar talentul tău.

mama ta poate fi psiholog, dar tu – bolnav psihic.

tata poate fi constructor, dar mereu să ruineze totul.

cînd se promite că o să ţi se cînte la chitară – poţi să uiţi, şi despre promisiune şi despre chitară şi despre om.

cînd un băiat te cheama la un ceai – niciodată nu e pentru ceai.

dacă tu inviţi un băiat la tine acasa pentru ca să priviţi un film – nahui te epilezi şi te parfumezi înainte de asta?

tu citeşti nu pentru a şti. tu citeşti pentru acelaşi motiv pentru care bei – ca să uiţi.

poţi să fii cel mai incurabil romantic din univers şi să te îndrăgosteşti de o curvă.

poţi să dai tot ce ai mai scump din tine, dar dacă el e chior – nici o pereche de ochelari nu o să-l ajute să vadă cîte primeşte de la tine.

toţi stomatologii au carii,

toate vînzătoarele de flori vor să li se dea flori.

ai o bucătărie plină cu condimente şi nimic mîncare.

“am să te dezbrac şi am să te pun cu curu pe pian în do major, te voi trage de păr şi îţi voi linge sfîrcurile”

dacă sună prea bine, să ştii că e наёбкэ.

poţi să îţi permiţi să cerceşti bani, dar niciodată iubire.

în viaţa asta nu e nici o золотая серединка. numai extreme, metafore şi наёбкэ peste наёбкэ. într-o lume aşa de tristă – toate drumurile duc spre circ; pricalişti în stînga şi în dreapta. пошли все нахуй !

Imagine

totul se află prin comparaţie

lumea este grea, dar am citit odată undeva că oasele mele pot ţine 8618.26 kilograme,

gram cu gram, ele sunt mai puternice decît oţelul,

atom cu atom, eu sunt probabil un pic mai preţioasă decît un diamant,

stelele au ars ca eu să pot trăi.

mă gîndesc la asta înainte de a deschide gura şi de a anunţa că-s slabă şi lipsită de orice valoare.

 

pamflet

am să îmi pun un afiş pe mine pe care o să scrie “touch me like one of your iphones”.

generation y and z, мать вашу!

grădinărit

dacă eu în toţi anii ăştea am înţeles ceva, atunci asta este că una e să-ţi fie a mînca şi cu totul alta e  să-ţi fie foame.

cu timpul mai înţelegi şi faptul că există o diferenţă subtilă/tiptilă între a te ţine de mînă şi a te ancora de un suflet

şi mai înveţi despre cadouri că ele nu-s promisiuni, iar despre săruturi că nu-s contracte,

ci simple contacte.

aşa că nu te mai temi, şi îţi chemi eşecul, например, la un ceai (fără ceai) –

erecţie, contracepţie, decepţie, pohui.

după toată asta oftezi o dată, poate de două ori şi începi singură a-ţi face o grădină în loc de a aştepta ca cineva să-ţi aducă flori,

sau să-ţi mai dea fiori.

poveşti ca a fraţilor grimm

te sunam ca să te anunţ că eram în faţa casei tale şi să te rog să îmi deschizi uşa. urcam la tine şi dansînd ajungeam cuprişi, aproape
îmbrăcaţi, pe marginea patului părinţilor tăi. eu vroiam să ştiu cît de mult timp din viaţa ta ai petrecut-o furînd de la alţii, şi eram curioasă să înţeleg dacă iubeai pe cineva suficient de mult ca uneori să mai şi oferi. vroiam să ştiu dacă măcar vreodată ai sîngerat şi tu prin rănile altcuiva şi dacă atunci cînd fumai prea mult visai că viaţa-i ca un balon plin cu energie nucleară care, dacă ai fi vrut, demult ar fi avut istoria dezastrului din cernobîl.

prin alte cuvinte, eu vroiam în tăcere să mi se promită iubire eternă, în timp ce tu vroiai să mai mînînci o farfurie cu borş roşu. eu nu te învinovăţesc; eu tot aş fi ales borşul roşu dacă aş fi fost băiat.

prin alte cuvinte, ajungi la un anumit punct în care înţelegi că nimic nu îmbunătăţeşte ma bine memoria decît încercarea de a uita.

neurologul zice că se poate de procrastinat totul, mai puţin fericirea. yoghinul îmi reaminteşte să mă focusez pe respiraţie iar psihologul, ca printre altele, mi-a spus că oricine găseşte fericirea atunci cînd îi pasă mai mult de ceea ce dă decît de ceea ce urmează să primească. eu le-am spus tuturor, în repetate rînduri, că nu e un semn deloc sănătos să te adaptezi stilului unei societăţi bolnave.

prin alte cuvinte, după rîs vine plîns, sau invers, sau în vers, sau îmi vărs amarul.

carpe diem

normal că îmi amintesc de tine. eşti acela pe care m-am chinuit să îl uit luni la rînd. iar uneori dimineaţa, mă trezesc cu groaza că iar te-am visat şi trebuie să-mi schimb chiloţii. te-am vrut mai tare decît un copil cu diabet de la internat vrea un snikers.

stau cîteodată şi încerc să înţeleg cum nahui să carpe diem dacă toată viaţa este despre răbdare?

well, îmi zice el mie, you inspired me TO sing, but I don’t know WHAT to sing.
şi m-am gîndit că nimic mai caracterizant nimeni nu mi-a mai spus vreodată.
inspiraţi-vă!