tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: December, 2012

8 moduri de a spune “te iubesc”

(sau ghid pentru un suicid încet dar/şi frumos)

1. scuipă confesiunea în mesageria vocală, las-o să fie un pic neclară ca şi cum shot-ul de whiskey pe care l-ai băut pentru îndrăzneală ţi-a închiţit pînă şi curajul. simte-te proastă şi vinovată a doua zi ducîndu-te la şcoală în aceleaşi haine în care ai fost îmbrăcată şi ieri. în următoarele 2 luni trezeşte-te în fiecare dimineaţă cu gîndul că cineva din voi doi o să înceapă conversaţia.

2. suspin-o în gura lui în aşa mod încît afecţiunea să rămînă prinsă între dinţi şi limbă. nu îţi mişca buzele cînd i-o spui. lasă să fie uşor şi diafan, ca o pană. lasă să pară ca şi cum ar fi fost o simplă respiraţie de extaz.

3. fă toate clişeele care filmele holywood-iene te-au învăţat. lasă-l să-ţi cumpere flori, ciocolate, jucării concenîie de pluş. lasă-l să te ducă la un restaurant scump în care nici unul din voi nu o să se simtă bine. iar dacă florile, ciocolatele, jucriile concenîie de pluş şi restaurantul scump nu ajută – atunci compensează eşecul şi du-l în parc. întinde-te pe iarbă cu el în timp ce-i dezlegi cravata sub lumina unui felinar, dacă lună nu este. foloseşte decorul pentru a-i spune ceea ce ai simţit din totdeauna.

4. şopteşte-i la ureche în mijlocul nopţii după ce i-ai numărat spaţiul dintre respiraţii şi eşti sigură că a adormit. închide ochii repede atunci cînd el se apropie de tine sau îşi intinde o mînă deasupra ta aşa încît să pară că ai şoptit-o în timp ce dormeai.

5. spune-o fără să gîndeşti în timp ce sunteţi la o petrecere, unde muzica cîntă prea tare iar lumea e prea multă. spune-o caraghios, la fel de caraghios ca şi mişcările tale. spune-o în timp ce scoţi pop-corn-ul din cuprotul de microunde, sau în timp ce stai în genunchi stergînd de pe podea vinul pe care cineva l-a scăpat jos. aşteaptă-te să nu să se uite la tine niciodată în seara ceea.

6. scrie-i o scrisoare. scriei scrisoarea într-o noapte, gîndeşte-te unde să o pui şi cum să i-o dai o săptămînă întreagă. las-o pe perna lui, sau pune-o în buzunarul stîng al paltonului. de fapt nu. aruncă-i în frustrare şi mîzgăleşte nervoasă acolo unde ai scris ce ai avut a-i spune. lasă-l să se mire dacă ai avut asta în vedere sau nu.

7. spune-i asta cînd ceva groaznic s-a întîmplat. spune-i asta cînd ai văzut cum aproape a fost călcat de o maşină în timp ce traversa la roşu pe viaduct sau pe bulevardul ştefan cel mare sau pe podul de pe izmail. spune-i asta tremurînd în timp ce-ţi dai seama cu frică că nu poţi de fapt trăi fără el.

8. spune-o conştientă, degajată, liberă. ca şi cum limba ta ar fi o rampă de lansare pentru fiecare silabă, lasă să fie articulat şi clar. spune-o în timp ce-ţi beai cafeaua, în timp ce stingi lumina, în timp ce-ţi speli dinţii, în timp ce uzi floarea mamei de pe pervaz, în timp ce speli vesela. nu contează unde. niciodată nu adăuga “eu cred” sau “mi se pare”. nu suspina şi nu ofta înainte de asta, ca şi cum ar fi fost o o povară în loc de plăcere. priveşte în ochi şi aşteaptă ca şi el să spună că te iubeşte.

la fel dar diferit

am citit azi undeva că experienţa nu e ceea ce ţi se întîmplă, dar ceea alegi să faci cu ce ţi se întîmplă şi mi-am dat seama că eu nihuia experienţă nu am. lumea chiar s-a sfîrşit, numai că a fost înlocuită cu alta care s-a început exact de acolo de unde am şi rămas.

cu drag,

aştept să trecă vineri şi apoi să intru în vacanţă

exact aşa cum mi-aş dori să intre cineva-n mine:

cu drag şi tandru. pizdeţ, la revedere.

sms 2

ţine-mă, te rog, de mînă,

nu pentru că îmi placi

dar pentru că afară e minus cinci

şi tare tare vreau

să îmi fie cald la mîna dreaptă.

ahuienîi argument, desigur.

pare aşa veridic încît

pînă şi eu aproape m-am crezut.

antiteză

afară ninge, vecinii de sus ascultă jazz.

e frumos la capitală.

ies din casă şi mă uit cum fulguieşte. aştept de o minută la semafor şi deja-s un om de zăpadă. fac calcule-n minte şi înţeleg că dacă mai stau 15 minute afară, e pizdeţul. încă mă rog la semafor s-arate verde şi în tot precesul ăsta religios mă gîndesc că dacă ar fi ca iarna asta eu să cad vreodată pe ghiaţă, aş vrea să vină el şi să se culce deasupra mea, să mă acopere, să mă sărute, şi noi cu toată ласкa asta să topim iarna dimpejur. iar dacă nu ne-ar reuşi să topim nimic, ne-am face un bîrlog în mijloc de stradă şi om ierna cuminţi cîntîndu-ne unul altuia cîntece din discografia portishead, vama veche, şi the xx pînă la primăvară.

afară ninge, eu zic că totu-i o poveste, tata nu-i de acord şi înjură la volan.

e frumos la capitală.

sunt ceea ce sunt datorită tuturor

не то что безконечные переезды повлияли на меня, скорее всего, все эти переезды стимулируют и закаляют меня.

tu te muţi dintr-o casă în alta, schimbi oraşele, pleci în ţări noi, vezi lumea. eu cred că asta e cel mai bun mecanism de a-ţi da seama ce e cu adevărat important pentru tine şi ce alegi să păstrezi. uiţi de materialism şi laşi în tine doar ce e mai bun şi mai frumos din fiecare colţ pe care l-ai văzut vreodată.

eu am obişnuinţa să îmi construiesc cîte un mic refugu în fiecare om pentru care eu aş nutri afecţiune sau admiraţie. nu-s sigură dacă e chestie de perspectivă sau pur şi simplu o obişnuinţă proastă, a плохие привычки это надолго. anyway, they did not warn me that I can’t make homes out of people.

 

aşa cum atunci cînd te muţi dintr-o partre în alta – păstrezi în tine  doar ce e mai important, aşa şi cu oamenii – o să înveţi ce e mai frumos şi o să continui să creştii din ceea ce ai învăţat, indiferent dacă o să mai fii sau nu cu ei. eu promîşlesc şi îmi dau seama că sunt pur şi simplu в восторге de oamenii cu care mă înconjor şi pe care-i ştiu. mă uit la voi şi-mi licăresc ochii, mă învăţaţi mai mult decît orice enclopedie, nuvelă sau carte de psihologie m-ar învăţa, vă privesc ca pe filme,

daţi-mi popcorn.

sms

я разругался сам с собою,

уже три дня не говорим.

я просто молча ставлю ужин

и молча ем и порознь сплю.

ca la кино

ai ceva negru de dat la spălat? mă întrebă mama

-da, sufletul meu

te sun să îţi zic că plîng de fiecare dată cînd curăţ vreo ceapă. îmi spui că nu e grav atîta timp cînd nu îmi creez o obişnuinţă emoţională din asta. îţi mai povestesc despre florile mele artificiale care s-au uscat pentru că uitasem să pretind a le uda.

dar sunt şi amintiri adevărate, cînd beată îţi şoptesc la urechea ta dreaptă că dragostea înfloreşte sub pleoapele tale, asa că atunci cînd dormi – visezi narcişi. îţi zîmbesc şi-ţi spun povestea în care corpul meu era braille, iar mînile tale-n citeau fluent.

dar sunt şi amintiri adevărate cînd încerc să îţi explic că băieţii sunt cu mine pentru că le place inconsecvenţa mea, şi tot din cauza asta mă lasă.

dar sunt şi amintiri adevărate, cînd se spune că nu ştii un lucru cu adevărat pînă nu i-l poţi explica fratelui de 4 ani. strig în gura mare că există copii care nu se tem de uciganie, în schimb de tem de lupi.

dar sunt şi amintiri adevărate, cînd percep că gîndurile mele, cu piciorele lor mici, ies afară şi crează ceea ce eu, de fapt, gîndesc.

dar ah, sunt şi amintiri adevărate, cînd înţeleg că uneori se merită să trăieşti chiar şi pentru acelaşi joc de vînt în păr.

lalelele torc la geamul tău. zăpada electrică se topeşte. mai trece încă o noapte.

tac. tac şi merg lîngă prietenul meu în iPod.

eu demult m-am convins că nu mai am pod.

iar ăştea mari ne zic că noi nu ştim încă nimic

acum vreo câteva zile cineva mi-a povestit la telefon o reţetă sigură de a fi fericit. e destul de veche, dar nu cu totul lipsită de inters, pentru că oamenii trăiesc puţin şi vor să fie fericiţi. pui, zice, mâna pe masă, iei un ciocan şi izbeşti peste degete. de fiecare dată când nu nimereşti, ai să fii grozav de fericit.

puţine alte lucruri uneşte lumea între ea la fel de tare cum durerea o face. iar ăştea mari ne zic că noi nu ştim încă nimic. eu vreau ca din orice tragedie a cuiva, noi toţi să învăţăm măcar ceva. eu vreau ca fiecare să se ducă să o pupe acum pe mama, eu tare vreau să ne permitem să iubim pe oricine avem de iubit şi eu vreau să vă iau pe toţi în braţe, să vă strîng strîns şi să vă zic toate lucrurile frumoase pe care nu am reuşit să vi le zic pînă acum, pentru că am multe de vă spus.

niciodată niciodată niciodata să nu subestimaţi nedpretatea în viaţa oamenilor buni,
şi pînă la urmă, cum nu ai da, noi toţi suntem buni.

somnuşor.

(n-)am

mie ani în şir mi s-a repetat că e important să crezi în ceva, dar eu am o tendinaţă nesănătoasă să asum că atunci cînd mi se repetă mult – mesaju e naiobcă. aşa că am optat să nu cred în nimic. “eu nu am – znacit nu cred!”

eu n-am maşină, conform logicii – eu nu ar trebui să cred în ele (?)

de abia acum îmi dau seama că nu e uman să nu crezi în ceva numai pentru că încă nu ai. nu-i corect aşa. eu pînă azi ţin minte ziua în care eu m-am ridicat de la masă, am mîrîit că “poveştile de dragoste nu există” şi am plecat trîntind uşa din urma mea. eu aveam 14 ani, îmi împleteam cosiţe, săream în coardă şi aveam dîrzenia să strng în gura mare despre ce încă nu ştiu. nu aş fi spus-o  niciodată dacă m-ar fi ajutat să văd asta măcar la alţii, dacă nu la mine. mult mai tîrziu am înţeles că eu trăiesc într-o aşa poveste, ea pur şi simplu e mult mai altfel.

naprimer eu mereu mă jălui că n-am iubire, dar de fapt, eu mă înconjor cu ea. eu o citesc prin nuvele, o văd la alţii, am cui suna la miez de noapte, am de cine fi trezită dimineaţa, am cu cine rîde, am umeri pe care-mi pot lăsa capul, am cui împrumuta cărţi, are cine-mi face ceai, dansez ţinîndu-mă de mînă şi nu conteză dacă e cu prietena mea sau cu băiatul de care-s îndrăgostită – iubirea este (diferită) şi nu îndrăznesc să îmi deschid gura să spun că nu cred în ea.

eu n-am bani în buzunar, dar eu ştiu că sunt în contul bancar al alt cuiva.

eu nu am dubii dacă mai există sau nu lună atunci cînd soarele răsare.

cred sau nu cred eu în coincidenţe – ele pur şi simplu se întîmplă.

şi uite aşa cu toate lucrurile-n viaţă, pentru că dacă nu se vede – nu înseamnă că nu există.

noi niciodată nu am luat vreo decizie cu inima şi eu cred că ar trebui să încetăm să dăm vina pe ea pentru toate prostiile pe care le facem. inima este acolo ca să-ţi pompeze sîngele. ea nu gîndeşte, ea nu-ţi şopteşte ţie nihuia şi probabil ar trebui de luat în consideraţie posibilitate că noi, de exemplu, am fi proşti.