tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: November, 2012

despre/cu litere

în alfabetul român sunt 31 de litere, în cel rusesc – 33. în engleză şi franceză sunt cîte 26. litere care le pot potrivi într-o infinită combinaţie de cuvinte şi propoziţii.

nici una din ele nu o să te întoarcă înapoi. dar, сука, nici nu trebuie.

Advertisements

Russian Novella

I once read an old Russian story about a man who walked for 4,300 miles through a snowstorm just to get home to his wife, who was up waiting for him with the dogs and a hot supper. As soon as he got through the door, he tore off his coat and gloves and kissed her so hard her back cracked.

Sometimes I’m alone with my own pain, and it crawls around the floorboards like a ghost until I threaten to bottle it up and throw it in the cellar. There’s nothing down there but roots and dried fruit, anyway. It was your idea to assign us a novel about ourselves, 50,000 words and no commas. Life is just a run-on sentence. We’re all fucked, we’re all drifting lazily through the current.

Occasionally I’m filled with a longing for you stronger than air, than life itself. What if I stopped breathing?
I wouldn’t be dead. No. I just wouldn’t like you anymore.

cu ochii închişi

nu vrem bombe nucleare, noi vrem fete cu cur mare!

cel mai mare regret al meu este, probabil, că eu trebuie să trăiesc numai în piele mea fiind conştientă de faptul că lumea e iaca AŞA de mare.

mă aşez pe o bancă şi mănînc răsărită. ca să par mai inteligentă îmi deschi o carte-n faţă şi încruntez oleacă fruntea în timp ce am grijă să-mi pun un picior peste altul. mă fulgeră-n cap gîndul că dacă noi am trăi într-o lume în care lumea nu ar avea corp – ar fi очень даже ничего. ne-am vtiuri cu ochii închişi şi am avea mai puţine dureri de cap. să presupunem: tu pur şi simplu o să-i spui “eşti frumoasă” şi ea o să fie fericită o săptămînă întreagă, причем niciodată nu o îndrăznească să mîrîe că nu ai acompaniat complimentul cu o ţinere de mînă sau cu o mîngîiere-n păr. sau de exemplu, ea o să spună “tu îmi placi şi eu cred că te vreau” şi ţie o să-ţi fie suficient ca să te lase cu sufletul la gură şi nu o să te jălui că după confesiunea ei, proasta, nu ţi-a făcut măcar un минет. mintea al fi cel mai bun organ sexual şi fără corp noi am trăi într-o permanentă stare de beatitudine spirituală, noi am avea timp să învăţăm toate limbile de pe planeta pămînt şi am vorbi, например, despre copii care mor în africa şi alte chestii globale în loc de a ne strădui (şi eşua) de a ne metamorfoza după fetish-ul cuiva.

к чему я кланю, frumuseţea, în toate formele ei, e un lucru foarte personal şi individual. voi aţi avut grijă să creaţi aşa nişte şabloane greşite despre idealul în frumuseţe încît nimănui altcuiva nu i se dă şansa de a străluci. pentu ce trebuie de cultivat inteligenţă emoţională, lume interioară şi alte huinele complexe atunci cînd oricum nobody will fuck with your inner beauty?

eu îs aproape sigură că dacă noi am trăi într-o lume în care lumea nu ar avea corp, ar fi очень даже ничего.

fără punctuaţie

mi-au spus că din absolut orice chestie trebuie să poţi învăţa ceva bun şi aşa cum ieri eram high şi plutitoare tu erai beat şi frumos eu am profitat de circumstanţe şi te-am întrebat în semiglas dacă pot să te sărut tu ai spus “da desigur” ca şi cum ai fi aşteptat asta iar eu m-am bucurat tu stăteai desculţ pe scările de afară în timp ce ceasul arăta că era aproape ora 3 şi ţin tare bine minte că ţi-am mai acoperit încă o dată buza ta de jos cu căldura buzei mele de sus iar după asta ţi-am spus “la revedere” şi am fugit uitînd să îţi zic că sper din suflet că eşti fericit sau măcar liniştit abia a doua zi am înţeles că îmi doream să te pup nu înainte de plecare dar înainte de culcare şi diferenţa-i mare crede-mă.

demult nu mi-a fost dat să văd atît sfîrşit cît am văzut astăzi în fiecare deget al tău care se legăna leneş în semn de salut şi asta m-a amuzat un pic.

pohui pohui pohui îmi repet ritmat în cap alinîndu-mă cu gîndul că niciodata nu am sărutat buze care erau literalmente dulcii dacă aş putea – aş alege raiul pentru climă şi iadul pentru companie încă o dată pohui pentru că eu mă am pe mine şi eu sunt aproape sigură că noi o să ne descurcăm cumva aplauze!

am fost la teatru şi am adormit să ştii că nu îmi pare rău de ce am făcut şi nici nu îţi cer nimic eu doar am vrut oleacă să mă explic.

aievea

s-a lăsat atît de frig încît nici ceaiul nu mai încălzea. aşa că eu am hotărît, cuminte, cu minte, să trec la şampanie, la wiskey cu cola şi la vodka; toate gustate de pe buzele tale. îmi place evoluţia, şi anume atunci cînd atingerea se transformă în хваткэ iar buzele moi – în limbi senzuale. şi să ştii că scriu pentru că eşti, dar mai ales pentru cînd nu eşti şi te ascunzi în neîntîmplate poveşti.

 

mai bine cu umbra ta

toamna e o femeie frumoasă care merge agale pe străzi înguste şi fumează папирос-uri, ea bate de două ori din palme şi nouă ni se face dor de lucruri pe care încă niciodată nu le-am avut. cerul se topeşte şi nu-s sigură dacă e încălzirea globală sau doar dacă atmosfera se reconfigurează pentru a se potrivi cu toate suferinţele pe care noi молча o să le întindem pe pîne şi o să le mîncăm în fiecare dimineaţă în loc de unt şi повидлэ pînă o să plece toamna. iaca toamna pleacă deja,

acopera-mi inima cu ceva –
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

eu încă o să ţin la oamenii la care am ţinut şi înainte, chiar dacă o să întorc capul pe coridoare sau o să traversez strada ca să-i evit.

ipotetic

eu îs liberă ca cuba!

după jumate de oră de bîzîit, alarma mea demult a înţeles că eu-s caz pierdut. deschid un ochi şi mă uit că într-un colţ de odaie stă tăvălită самооценка mea. ar trebui să mă trezesc şi să o dezlipesc de podea sau măcar să o scutur de praf, dar eu nu vreau, dar eu nu pot. eu vreau să trag peste mine cea mai lungă plapumă din lume şi să fie linişte, atît de linişte încît să aud doar cum flutur din gene. sau eu vreau să mă întind pe covor şi să înţeleg cum pot fi o ființă întreagă cînd eu nu mă simt deloc integră și cum atomii mă țin laolaltă fără să se-atingă în timp ce există lume care mă atinge dar nu mă ţine. sau vreau să caut prin genată toate ciocolatele de care am uitat, toate biletele norocoase şi toate pacheţelele cu zahăr furate de prin cafenele. sau eu vreau să mă împletesc împrejur la calorifer, să fac чаепитие pe ritmuri de jazz pînă o să apună soarele sau pînă o să îmi vzarvească mozgul. sau aş vrea cineva să mă curăţe de mizerie exact aşa cum se curăţă o portocală de coarjă. dacă aş avea măcar vreo garanţie că viaţa asta nu e nimic altceva decît o iluzie, atunci eu aş mînca ca un porc toată ziua, m-aş fute cu ochii deschişi şi nu m-aş teme de nimic niciodată. e oleacă complicat de a valora lucruri cărora nu le poţi da nici un nume.

după rugăciunea matinală mă pornesc la şcoală ca la război. ei, pidarii, nu te învaţă nimic din ce se merită de ştiut. ei nu te învaţă cum să iubeşti, cum să pleci atunci cînd nu mai iubeşti, ce înseamnă să cheltui şi ce înseamnă să investeşti, care e diferenţa dintre sărac şi bogat, cum să tolerezi, cum să spui tot ce ai de spus dar să o faci frumos, cum să te alini cînd ţi-e trist, cît să bei ca să nu îţi verşi sufletul, cum să împarţi fericirea cu alţii sau ce să spui cînd cineva moare. ei, pidarii, îţi arată cum unii sunt mai egali decît alţii, ei te hrănesc cu nedreptate şi îţi cer în schimb cumsecădenie, ei vorbesc despre individualitate iar după asta îţi închid politicos gura cînd te porneşti să spui ceva diferit de ce au fost învăţaţi să gîndească ei. această civilizaţie, zic eu, se luşuie spre nahui. aplauze!

e grea dimineaţa de şcoală, e şi mai greu cînd toată ziua e ca o dimineaţă de şcoală.

preţ şi valoare

pe mine uneori frumuseţea mă întristează şi anume pentru că ştiu că-i temporară. pseudo pozitivitatea asta a voastră necesită mult prea multă energie şi chiar dacă aş fi cu adevărat fericită – eu probabil n-aş recunoaşte asta; ar fi insultător pentru cei ce nu-s şi pentru cei ce pretind că sunt.

eu nu ştiu. în lumea asta totul se vinde şi se cumpără: iubirea, arta, planeta pămînt, eu. în special eu. “principalul e să ştii preţul” a spus huioznaet cine.

“şi valoarea” am adăugat eu.

где небо? где алмазы?

el îmi scrie şi mă întreabă cum la mine. “normal la mine” zic eu, “mai bine decît ieri” zic eu. el continuă şi mă întreabă ce nu-mi ajunge pentru fericire.

vroiam să-i scriu că nu-mi ajunge timp, хваткэ, vlagă, bani, mîngîieri pe cap, ласкэ, relevanţă, căldură în calorifer, paţan, plimbări nocturne, mîncare, droguri, cărţi, răbdare şi somn. i-am scris на самом деле, că nu-mi ajunge ciocolată.

a doua zi el îmi aduce ciocolată.

el a făcut lucrurile să pară aşa de uşor de obţinut încît tare repede m-a făcut să-mi pară rău că nu am fost sinceră; poate era amu să le am pe toate. ах люся! где небо? где алмазы?