tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: October, 2012

halloween?

anul ăsta de halloween eu o să fiu emotionally stable şi în aşa mod, stopudov, nimeni din voi nu o să mă recunoască. strategii inteligente.

Advertisements

тоскующая по дому

toamna are miros diferit la chişinău. eu sunt în starea potrivită de a mă dizolva printre nori şi de a cădea înapoi sub formă de ploaie, de exemplu.

tu înghiţi inimile altora la fel cum ai înghiţi bucăţi de gutuie, tu muşti din ele de parcă ai muşca din piersici. te privesc atentă şi urmăresc tăcută cum sucul lor curge din colţul stîng al gurii tale şi-ţi picură pe gulerul cămeşii, iar tu rămîi nonşalant la tot ce se întîmplă şi, ca să se ducă mai uşor pe gît, mai deschizi o sticlă de pivă ieftină, negustoasă, probabil cu terminul deja expirat.

noi stăm pe acelaşi pat şi pe aceleaşi aşternuturi, dar nu suntem deloc aproape. între noi este vechimea clărilor de la porţile oraşului, adîncimea lacului baikal, şi înălţimea mulţilor himalaya. oamenii se mişcă pe orbite tare îndepărate, eu mă simt deconectată de lume. тоскующая по дому тоскующая по тебе. devin dornică nu neapărat de tine, dar anume de noi, cel mai probabil. ultima dată cînd ne-am văzut, vroiam să-mi lăşi o urmă de muşcătură deasupra claviculei mele sedentare şi o altă vînătaie frumoasă lîngă umărul drept. ar fi fost unicele lucruri pe care mi le-ai fi oferit vreodată, dar nu ai făcut-o nici măcar pe asta.

aş putea face o listă de 18 poezii pe care ţi le-aş scrie ţie dacă eu aş fi tu.

tata şi alţii

taică-meo, în toata viaţa mea, mi-a dat doar un singur sfat, da şi acela a fost spus la 15 ani ai mei. parcă pînă acum ţin minte cum m-a apucat strîns, aşa de strîns de parcă se temea că o să fug dacă mă lasă, mi s-a uitat în ochi aşa de intens de parcă înţelegea că mă temeam că o să-i uite dacă nu-i memorează acum, m-a cuprins gîdilîndu-mi obrazul cu musţeaţa lui, aducînd un uşor iz de ţigară pe care eu nu pot să o suport şi mi-a şoptit duios la ureche : “să nu pierzi timpul pidijeaba”. apoi eu am fugit, aşa cum el se temea, şi apoi el a uitat ochii mei, aşa cum eu mă temeam. cel mai ciudă mi-e totuşi că eu niciodată nu i-am uitat sfatul şi în acelaşi timp eu nicodată nu m-am obosit să-l urmez.

prima dată tata mi-a spus că mă iubeşte cînd eu aveam 17, da şi atunci a fost spus la telefon, da şi atunci a fost spus din slăbiciune.

prima dată cînd tata a înţeles cu adevărat că lui fiică-sa îi trebuieşte tată, da nu bomboane de peste graniţă, a fost cînd eu am împlinit 18. da a fost oleacă prea tîrziu, pentru că fiică-sa demult se deprinsese să fie сама по себе.

eu mă uit acum la tata şi el se uită acum la mine. eu vreu să aud ce simte el, el probabil vrea să înţeleagă ce mi se întîmplă. noi tăcem, noi mereu tăcem împreună. el niciodată nu o să îmi povestească şi el niciodată nu o să ştie că eu, defapt, deja ştiu. eu niciodată nu o să-i zic cît e asta de greu să nu-l poţi cuprinde cînd îţi vine a plînge.

eu îi fac cafea, el taie cîte o bucată de tortă. mie mi-o dă pe cea mai mare şi zîmbeşte pe sub musteţi, îi zîmbesc şi eu înapoi. uitîndu-mă la ochii lui uşor înlăcrimaţi, pentru prima dată începe a mi se părea că bărbaţii, poate, simt mai mult decît s-ar zice că femeile o fac. ei, probabil, trebue să-şi păstreze imaginea de om puternic în timp ce în capul lor, probabil, exploadeză cîte o bucată de creer. ei, probabil, trebuie să fie mereu echilibraţi, trebuie să dea impresia că ştiu ce fac chiar şi atunci cînd nu ştiu, şi ei trebuie să fie mult mai echilibraţi emoţional pe cînd toate tiolşile au privilegiu de e buhni emoţional or de cîte ori le-ar vine pofta.

în toate serile de vineri şi în toate dimineţile de dumincă, eu încă îmi permit să mă mai gîndesc la tine, şi tare mă mai tem că tot ce s-a întîmplat între noi a fost o chestie dîn care nimeni nu a învăţat nimic. mătincă totuşi cea mai laşitate a unui băiat este de a trezi iubire într-o fată, fără a avea intenţia de o iubi-o defapt. pohui. http://www.youtube.com/watch?v=p69vXAkHty0

po jîzni

eu vreau narcotice!

pahomi se aşează cu noi doi la o masă, împrumute chibriturile, fumează, gesticulează, se uită la mine cum eu rup şi şifonez haotic eticheta de pe piva pe care o beau dam de o oră jumătate şi întreabă:

-tu şi, eşti frustrată sexual?

eu buhnesc în rîs, desigur, si neg dînd uşor din cap.

-sau tu aşa eşti po jîzni, tipa frustrată?

-da, oleacă de tot.

plictis şi oboseală. pe unde nu m-aş duce – e frig. mi-e somn şi-mi vine a cădea în primul morman de frunze care încă nu a reuşit să fie ars, să îmi fac sub el un bîrlog şi să adorm pe o săptîmînă, să mă trezesc să beau o cofe amară şi să adorm pe incă o săptămînă. voi nu ştiţi cît e asta de straşnic să vrei să te vezi cu un om, să te vezi cu el, şi să nu ai ce-i spune. eu n-am, dar pur şi simplu n-am ce mai spune, eu nici măcar nu pot intreţine o conversaţie normală. în ultima vreme eu pot vorbi numai cu mine, da şi atuncî cînd ori îs abcurită, ori prea disperată. asta-i sau psm sau huipaimioş, da nu îmi place.

-irină, tu precis că nu mai ţii minte cînd ultima dată ai făcut ceva nou pentru prima dată, da măcar vreun vis tu mai ai?

-desigur. să mă las de pizdit.

-şap de ce nu te laşi?

-da cum îţi închipui tu că o să trăiesc eu fără nici un vis?

băieţi, matincă mai ghine totuşi mai tîrzîu decît narcotice!

http://www.youtube.com/watch?v=pK2FR7Vy1M0

de la drag- la -oste

ceaţa e o şansă unică pentru cei mai realişti trecători de a fi şi ei, în sfârşit, un pic cu capul în nori

se ajunge de la drag- la -oste prin alunecare uşor ameţitoare. să luăm, spre exemplu, un mut şi o mută. se-ntâmplă ca cei doi să-și povestească aproape în fiecare zi cum dorul i-au purtat pînă cînd s-au găsit unul pe celălalt. și-o spun așa, intersectând priviri parcă amețite, rostind cuvinte dulci, muțite. continuînd pe nota asta cinică, deodată, mi-i interesant dacă orbii se pot îndrăgosti la prima vedere. să presupunem că da. şi mai departe ce se întîmplă? eu oscilez între ideea că nimic nu se merită şi între aparenţa că există lucruri pentru care, totuşi, merită să (încerci) să te consumi. şi cum nu ai da, pînă la urmă – nu poate fi dor mai dureros decât dorul de lucruri ce n-au existat, defapt, niciodată.

“luaţi un cerc. mângâiaţi-l şi va deveni vicios.”

eu ma uit la tine şi mă gîndesc la mine. tu te faci din ce în ce mai frumos în timp ce eu rîmîn aceeaşi. rabdarea mea nu-i de rîzînă, şi ea, sărmana, slăbeşte aşa de tare încît devine anorexică. tu зато creşti, tu eşti aşa de cumsecade, iar eu – eu încă simt atît de multe şi в любом случае nu mă încumet să-ţi vorbesc. în loc – eu rîd. “cu cît mai mult rîzi, cu atît mai lin eviţi subiecte complicate”, mă fac eu pe mine să cred. încep a mă gîndi la de orbi şi surdo-muţi; cum se face că ei văd mai multe şi o spun mai bine? nu înţeleg. da chiar nu.

e ciudata starea mea de cînd m-am întors din bucureşti. e tare convenabil să dai vina pe impozite, pe credite bancare, pe vreme, pe gay şi lesbiene, pe terorişti, pe rutină, pe profesori, pe corupţie, pe lene. e tare convenabil să dai vina pe orice pentru problemele tale.

dialectic şi metafizic

nu înţeleg. sau simt prea multe, sau simt suficient dar greşit. mă uit în oglindă şi văd una, mă ştiu pe dinăuntru şi înţeleg alta. înţeleg că eu-s tare diferită nu numai de alţii, dar şi de mine. promîşlesc cuminte şi încerc să mă conving că poate asta şi înseamnă personalitatea – vacuumul dintre înterior şi exterior şi cum înveţi să le îmbini şi să poţi părea că ştii defapt ce faci.

eu aş fi vrut, de exemplu, să am umeri laţi, gene lungi, buze cărnoase şi şarm universal. aş fi vrut, de exemplu, să am imaginea fetei care fumează boemic şi citeşte cărţi prin metrouri sau ziare cînd îşi bea cafeaua matinală. aş fi vrut, de exemplu, să fiu aceea care poartă rochii diafane, care cumpără pălărioare de la second, care sare pe dungile albe de la zebră şi care merge balansîndu-se uşor pe trotuare. aş fi vrut, de exemplu, să fiu tipa care se dă pe skateboard şi e îmbibată cu tatuaje. aş fi vrut, de exemplu, să-mi ţin spatele mereu drept, să am privire exactă şi mers de ciută. aş fi vrut, de exemplu, să fiu bruneta care se hlizeşte stînd împletită-n braţele tale, dar nihuia.

чикса ta poartă şorţi cu talie înaltă şi probabil se parfumează cu parfum atît de divin încît ai zice că e făcut de însăşi dumnezeu; eu stau cu coatele pe masă, mănînc răsărită şi scuip degajată; aici nu putem nega – sunt graţia întruchipată. ţi-aş explica situaţia în detaliu şi te-aş anunţa că un om de căcat e mai rău decît un căcat de om, şi anume: căcatul de om e folositor ca îngrăşămînt, pe cînd omul de căcat – nici atît. mi-e ciudă că cuvintele niciodată nu înseamnă ceea ce vreau eu ca ele defapt să însemne. tu ești marja mea de eroare, dar pohui.

sus paharul cu chefir!

daca as fi, da eu je nu-s

-малая, i-an spune, ce ai face daca ai fi barbat?

ce ar face orice femeie, cred – m-as pisa din picioare, as sari toata ziua in sus uitindu-ma la penisul meu ahuienii, si orice, orice nu s-ar intimpla – eu as fi constient ca pot face laba!

sau daca as putea fi barbat, defapt – as fi baiat: as promite si nu as face niciodata, as intirzia intotdeauna lasindu-ma asteptat, as manipula, as pleca fara sa anunt, as saruta pe toate – as iubi pe nimeni in afara de ego-ul meu care e proabil la fel de inalt ca burj khalifa din dubai.

sau as promite ca o duc la concert. as duce-o in primul rind, as tine-o pe umerii mei si as lasa-o cu sufletul la gura cind as privi-o asa cum numai eu pot.

sau as fi don juan-ul pseudo inteligent – as purta ochelari de hipster si fular din lina cu imprimeu de cerbi si triunghiuri la 30 de grade, pentru ca asa e cool. as simula lecturarea unei carti cu coperta groasa. cit mai groasca coperta – cu atita mai inteligenta imaginea mea. m-as intilni concomitent cu vreo 3. ca sa fie mai interesant – doua din trei o sa fie in acelasi oras. ca sa fie mai intens – altor 3 le-as promite luna de pe cer, iar celorlalte doua din astea trei – le-as spune ca le iubesc dar ca “nu pot”, iar ca sa le consolez, le-as face fingering si apoi ne-am desparti pe o nota foarte pozitiva, pe urma as disparea. de dorit pentru totdeauna, iar cind lor li s-ar parea ca m-au uitat – eu as reveni.

sau as fi un mirlan, as mirosi frumos, as zimbi sarmant, as seduce toate proastele si nu le-as lasa pe nici una sa ma aiba pina la urma.

sau as cuprinde cu drag, as suna cind ceasul ar arata ca e trecut de miez de noapte doar ca sa o intreb daca doarme, as saruta numai din afectiune si as tine-o de mina tacind ore in sir. probabil una din cele mai intime si puternice feluri de a comunica.

ce as face daca as fi barbat? as fi barbat, probabil. as deschide usi si as fi manierat, as darui flori fara sa mi se ceara, as oferi locul zimbind, as face dragoste, daca nu dragoste – macar sex, si probabil niciodata, niciodata nu as fute.

sau hiuoznaet.

ochii care nu se văd –

se uită în altă parte.

tare, tare am vrut să mă rogi să mai rămîn un pic, am vrut să îmi spui că ai cîţiva fulgi de zăpadă pe vîrful limbii tale şi tînjeşti să-i topeşti pe coapsa mea interioară. iar eu, la rîndul meu, am vrut să cred că pot da foc conştiinţei tale cu un singur sărut pe partea dreaptă a gîtului tău. ambii am eşuat, şi оказывается, nu eu am fost aceea care trebuia rugată să rămînă. ce se întîmplă defapt cu gîndul cînd cel care le gîndeşte dispare?

am o poftă tare lacomă pentru toate lucrurile, fie ele umane sau nu.

ştii, probabil pînă la urmă nici nu e vorba de cuvinte potrivite, ci de perechea potrivită de urechi şi de bătăi sincrone ale inimii. eu uneori sunt sigură că suntem făcuţi din aceiaşi materie şi substanţă ca norii sau ca visele sau nu ştiu. cred că măcar unii din noi trebuie să reuşească să trăiască cu adevărat pînă or să moară. mie nu îmi prea place octombrie; universul probabil a fost acum grav afectat de afirmaţia mea. oh, but fuck you all!

http://www.youtube.com/watch?v=r0rkcQGOCj4

ceai pentru doi, tragedie

eu o să te iubesc dacă nu o să te mai văd niciodată, şi eu o să te iubesc dacă o să vii la mine în fiecare joi seară.

toamna loveşte insistent. dincolo de geam miroase a frunze arse iar frigul mi se împleteşte printre coaste. intru în casă zgribulită, reuşesc să mor de trei ori pînă-mi fierbe apa în ceainic, iar între timp încerc să mă conving că a fuma marijuana şi spice la 7 dimineaţa e tare ordinar. mi-s sticlite pînă şi pupilele.

jumătăţi de măr, ceai cu bergamot, chopin, miere şi felii de gutuie. îmi creez atmosferă de octombrie şi fac ceai pentru doi; foarte festiv, однако. abia după ce am turnat a doua cană cu ceai, mi-am dat seama că eu, defapt, sunt singură.

spirit mioritic

ea învaţă mult şi nu merge la şcoală, ei cred în dumnezeu şi tocmai deatîta nu se duc la biserică. 

voi şi spiritul vostru mioritic! nu ştiu cum, mereu vi se pare că soarta o să le hotărască pe toate. trebuie de înţeles că soarta e invenţie apărută din disperare, soarta e business eşuat. “dacă e al tău, el o să se întoarcă”. da? nihuia. toată lumea pleacă odată ce li se dă şansa, iar cînd o fac – ei nu mai vin. dacă totuşi se întorc – atunci fii gata ca ei o să vină cu tot cu herpis.

aici depinde deja de gradu de stres a omului: “totul ce se face se face spre bine” sau “totul ce nu se face se face spre bine”. îs dubioasă. eu în genere cred că mai bine nu are de unde fi. it is all downhill from here. asta e la fel ca şi cum te-ai masturba dimineaţa: tu eşti tare conştient că asta e apogeul zilei tale iar de cînd ai făcut-o pînă cînd adormi, nimic mai frumos, mai fulfilling, sau mai personal nu o să se mai întîmple.

“ce e al tău e pus deoparte”. странно однако. eu fac şi nu am, dar încă să mai stau şi să aştept! iată chiar mă văd stînd acasă sub pled în pijamă în timp ce afară plouă infernal, şi huiaci la uşă îmi sună cineva. eu ridic o sprînceană, sorbesc o gură de cvas, mă apropii de uşă, mă uit prin глазок şi îmi înfloresc ochii: acolo e fericirea, şi norocul, şi iubirea, şi diploma mea unversitară, şi bursa pentru master, şi vila de pe malul mării, şi biletul tur-retur pentru africa de sud, şi citeva kilograme de marijuana, şi cunoaştere germanei şi a portughezei, şi garanţia pentru măcar cîte un concert la radiohead, portishead, gorillaz, 5’nizza şi red hot chilly peppers. pare chiar tare tangibil.

eu nu pot dar nici nu vreau să trăiesc în ideologia asta. eu nu te plac pe tine – eu plac idea de “noi”, ea învaţă mult şi nu merge la şcoală, ei cred în dumnezeu şi tocmai deatîta nu se duc la biserică, eu nu te sun ca să te aud – te sun ca să-mi satisfac dorinţa de moment, tu nu mă iubeşti necondiţionat – tu mă iubeşti numai acum şi o faci nu cu sufletul dar cu căldura palmei, cu buricul degetului, cu buzele. eu cred că şi podelele pot fi poduri, ştiu că ferestrele îs şi ele uşi, am înţeles că mai bine cu nimeni decît cu mediocrităţi, m-am convins că ignorarea e putere, am auzit că poţi să faci înţelegeri cu oricine, chiar şi cu pikachu, mai ales după heroină.