tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: July, 2012

veșnicia s-a născut la sat?

”aerul curat” de la țară nu e defapt deloc curat, peste tot miroase a baligă și bătrînețe. frate-meo a rupt o roșie verde de pe un curpăn și a exclamat entuziasmat: ”o! am găsit un măr!”. bunelu nu ține minte cum mă cheamă iar bunica e o alcoolică.

acum eu-s sigură că veșnicia s-a născut la sat.

Advertisements

peștii nu se țin în borcane

tu ești imposibilă” îmi spune el şi mai ia o înghiţitură de apă dintr-o sticlă de un vernil suspicios.

încă pot să îmi ating obrazul de umărul meu sedentar în timp ce privesc în gol iar golul are forma profilului tău; peisaj tare tangibil. trebuie să știi că îți stă bine cînd taci. tristeţea există aşa cum există și herpesul, iar eu cred că-s puțin tristă în colţul drept al buzei de jos și din răzbunare aș vrea să te sărut să te molipsesc și pe tine. și înțelegi, eu o să privesc mii de filme frumoase și o să citesc sute de cărți bune, dar nici un film și nici o carte nu o să-mi descheie sutienul, nu o să-și treacă palma pe piciorul meu și nici nu o să-mi șoptească la ureche ”te am și te mai vreau”.

nu e nimic mai frumos decît cum oceanul se face că îmbrățișează malul de fiecare dată cînd se apropie, dar se abține, iar tot ce am învățat eu din urma acestui proces e doar că peștii nu se țin în borcane.

2 apeluri pierdute

moloko îmi spune că “the time is now” iar eu îi rîd dubios înapoi. mi s-a descărcat laptopul pentru ceva timp și m-am gîndit la tine, când mi l-am încărcat m-am gîndit din nou la mine. ce facem?  mă simt ca o bandă de casetă pe care o poți derula la nesfîrșit; şi tu asta şi faci.

mă tot întreb pe unde pleacă lumea şi tot ce înţeleg e că lumea pleacă “în altă parte” în timp ce eu am rămas acum aici alături de un shot de tequila şi nici măcar nu îmi place tequila şi nu-mi place nici să mă aflu aici. locul ăsta mă lasă rece iar ierarhia lucrurilor nu e blândă cu nimeni și atunci aleg aleg aleg milimetric și obosesc și îmi dau seamă că nimeni nu suferă după mine și pe deasupra acasă nu mi-a mai rămas nici lapte și nici miere. ”nu te întrista”, îmi șoptește cineva, așa că ies din casă și știu că pe străzi sunt sute oameni care simt la fel ca mine, încerc să mă alin și îmi zic că nu am greșit cu nimic. tu vrei să călătorești, eu vreau ca tu să pleci. din totdeauna am fost sigură că o să ne înțelegem. iar apoi el mă roagă să îi arăt cum zîmbesc.

ce e aia demnitate și de unde pot să mi-o cumpăr?

– скучно сидеть в клетке?
– не знаю. так положено.

aplauze

cînd mama ta loveşte -nu protesta, cînd un băiat îţi spune că miroşi frumos -să crezi şi să nu roşeşti, niciodată nu răspunde la întrebare cu altă întrebare, viaţa este o cădere orizontală, eu nu prea vorbesc cînd sunt flămîndă sau tristă. de rîs.

давайте будем о грустном !

sunt zile-n care mă simt atît de singură încît uit ce dată e şi cum mă cheamă. azi m-am trezit cu o dorinţă viscerală de a spage orice vas din bucătărie şi apoi de a ieşi din casă descultă şi a nu spune nimănui nici un cuvînt. simt o uşoară stare de vomă care o să rezulte în faptul că eu o să imbrăţişez veceul şi o să-mi vărs sufletul apoi o să mă tîrîi în pat şi o să mă ascund sub cearşaf tăcînd ore în şir. “așa un moment, de-al nostru, de lacrimă și dor.”

aş vrea să mă alinţi, să îmi atingi coastele ca şi cum atîngi clapele pianului tău de acasă şi aş vrea să îmi spui lucruri pe care ei nu i le spui. aş vrea să îţi plimbi buricul degetelor pe coapsa mea şi să mă ţii în braţe. aş vrea ca măcar să îmi răspunzi la mesajul pe care ţi l-am trimis la 2 dimineaţa. eu pur şi simplu pricep că mă simt integra dacă nu mă gîndesc la tine, şi paradoxal, devin mică şi vulnerabilă atuncî cînd îmi dau seama că-mi place mult prea tare cum îmi muşti buza de jos. tu niciodată nu o să încerci măcar să mă-nţelegi.

“așa un moment, de-al nostru, de lacrimă și dor.” eu sunt cel mai încurcat om din в мире. tfu bleadi!

 

doi ani, как не крути

-frumos bronz, Irina, frumos, şi parfumu-mi place.

-lu maică-mea iaca nu-i place, spune că are iz de ţigară; (zic eu niţel abătută şi continui cu cu voce contemplatoare în timp ce mă uit la un cîine cum se pişă pe o margine de stadă) : mai pe scurt m-am gîndit că e complet lipsit de demnitate să îţi suni fostul, dar tipa nu e deloc lipsit de demnitate să te laşi în braţele lui şi să îl pupi ştiind cît căcat ai tolerat. da cel mai trist e că tu nu eşti fostul meu, şi nu eşti nici măcar “fost” deatîta că huipaimioş cît asta încă o să dureze.

aş vrea ca omului realmente să nu îi trebuiască nimic din lumea asta care costă mai mult decât are în buzunar.

pancreatită

iubeşte-mă, lasă-mă, fă ce vrei; eu doar te rog să vii să-mi faci ceai cînd mi-e rău.

fluturi surdo-muţi

e cald ca-n măta şi eu oleacă iarăşi m-am încurcat. presupun că dacă aş merge la psiholog şi m-ar auzi, el ar plînge în hohote şi m-ar ruga să încetez şi să ies din cabinet. m-ai sunat şi nu ţi-am răspuns deatîta că eu mătincă încă te vreau da nu te vreau, înţelegi? mi-e dor de tine în tare multe feluri.

piva nu ajută.

e ora 00 şi 01, minciunile mele par veridice.

somnuşor

-unde, cînd?

-pe lună, nicicînd.

pe la amiază bătea vîntul pe sub rochiţă. pe aşa caniculă să bată vîntul şi încă pe sub rochiţă, asta e ca şi cum ai apuca nirvana de ouă. e simplu, în lumea asta chestiile nu-s cum trebuie numai deatîta că lucrurile sunt iubite în timp ce oamenii sunt folosiţi; de rîs. eu azi m-am jucat cu focul şi nu înţeleg dacă mi-a plăcut sau dacă iar m-am ars. am visat că făceam piedică la pinguini africani şi că te încurcam să dormi da tu nu te-ai supărat.

aş vrea să mă iubeşti.