tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: May, 2012

flori în vazon

“matineu matinal” sau “jointul ajunge la filtru”. soarele mă cuprinde. mă simt ca o bucată de unt care se topeşte încetişor încetişor deasupra unui teanc mare de clătite.

-afară mătincă borează

Advertisements

eu vreau să te absorb acum cît încă mai pot

“dacă ar veni acum o leoiacă la mine m-aş uita zîmbind la ea cum începe sa ma mănînce şi nu as putea mişca nici un deget, dar nu de frică paralizantă, ci din prea multă moleşeală”. aşa calm la mine în odaie acum. nu se aude nici un sunet de afară, de parcă am murit şi nu îmi dau seama. frumoasă senzaţie.

stau culcată pe covor şi încerc să îmi pun prioriţăţile pe poliţă, iar în tot precesul ăsta, eu mă încurc şi mă gîndesc că mă tem că am să te pierd. nu că te-aş fi avut vreodată, dar mă tem că am să te pierd, eventual. şi totuşi nu ar trebui. tu jă nu eşti un obiect ce îmi aparţine mie sau oricui altcuiva. ar trebuie să te iubesc fără condiţii, fără frici, fără radicali sau paranteze; fără a mă ataşa sau fără a te obosi. eu valorez libertatea ta la fel de mult ca şi pe a mea. drept că eu nu prea am libertate, dar asta e altă poveste. eu vreau, pur şi simplu, să te absorb acum cît încă mai pot. şi tu nu ştii cît de tare m-a bucurat pe mine sunetul tau de azi. eu dacă aş putea te-aş asculta vorbind măcar şi toată ziua, sau m-aş uita la tine ca la televizor şi te-aş admira în tăcere. iaca.

pe mine caroce iar m-a iluminat şi mi-am dat seama că decît să nu mi se întimple nimic, mai bine să fiu abundată în hueta тинейджерская. my point is – dacă nu amu, păi cînd?

-asa e. noi la vărsta noastră, irină, încă nu am avut nimic.

-o să avem, precis, stopudov. eu iaca diseară o să mă rog la bojica.

-tu crezi în bojica?

-ocazional. eu jă mă mai duc la biserică, una alta. da în suflet matincă-s ateista, sau nihilistă, sau pohuistă. not sure which one of them.

vseo. am filosofit oleacă, ajunge. mă duc să mă culc. da mai întîi de asta să mă rog la bojica.

irefutabil

te vreau absurd

te vreau în infinit.

tu înţelegi

eu fac parte din lume,

dar lumea, încet şi sigur,

se topeşte.

pentru că nimeni,

nimeni nu lasă pasărea din mînă pentru pasărea de pe gard.

somnuşor.

http://www.youtube.com/watch?v=AfNVcywlEb0 şi tu

Am sărit pînă muşchii au început a-mi arde, şap am mai sărit oleacă. Mulţumesc că m-ai ţinut aseară pe umeri la concert. Şi în genere mulţumesc; pentru că dacă nu ai fi fost tu, şi mai multe lucruri nu ar fi avut sens. Nu ţin minte ultima data cînd m-am simţit aşa bine. Tu eşti în zona mea de confort.

http://www.youtube.com/watch?v=LU1W54CGyE4

orice ai crede – e greşit

eu am observat că şi acei ce cred în destine şi zic că totul e predestinat în viaţa lor încă de la început – oricum se uită-n părţi şi la semafoare cînd traversează strada. şi am mai observat că dacă te uiţi mult la MonaLisa, începi a înnebuni – ea ştie totul despre tine şi tu încă nimic despre ea. plictis şi oboseală. singurătatea e atunci cînd, suca, ai telefon în casă, da de sunat sună numai alarma. if you are lonely when you are alone, then you are in bad company. şi deodată mă macină întrebarea dacă eu-s alergică la puful de plop sau la huinea; probabil totuşi la puf.

la mine-n viaţă e multă dramă şi nimic acţiune. eu ştiu! o să termin şcoala, o să mă maturizez şi o să mor. aplauze.

nu ştiam că sfîrşiturile de primăvară pot fi aşa plictisitoare. nimic nu mă mai fascinează, nimic nu se întîmplă, nu am cărţi de citit, nici filme de privit, nu am bani de cheltuit, nu văd stele, nu am drug, nu am droguri, nu mai am fantazii, nu am unde pleca, nu am cu cine pleca, nu am ţigări, şi chiar dacă aş avea – nu le-aş fuma. mă simt ca un ficus la gară – nimănui utilă, da de aruncat tot ţi-e jale.

au trecut 16 saptamîni de cînd am înţeles că îmi placi, şi 13 de cînd ţi-am exteriorizat asta. te-aş scoate în oraş şi ţi-aş pune de băut cu aşa ocazie. tu matincă eşti cea mai intensă iubire platonică a mea de pînă acum. te-aş picta şi apoi aş scrie poveşti despre tine.

eu știu și toţi știm că în momentele de genu ăsta ruperea legaturilor e cel mai greu şi banal lucru de făcut. și la urma urmei trăiască masochismu iș tăt asta. îi frumos totuși, nu? adică craveți, picene, cîntece și restu. depresia mea e probabil insuflată, și depresiile tot îs lucru frumos uneori, și înotatul sub furtună tot. eu mai bine oi lăsa lucrurile să meargă lin de la sine. şi depresia, şi dorul de tata, şi idilele neimplinite. nu știu dacă odată cu vara o să se schimbe mare lucru, da la urma urmei o să dorm mai mult. şi dacă o să mă zaibesc mai tare decît cum sunt zaibită acum – o să mă bag în pled şi oi miauna.ajută.

Haiku

“Huiac!

Peste pupăză –

Colac.”

Aplauze.

http://www.youtube.com/watch?v=KeLGwrlUMTM “Şi atîtea cîntece se cer tot mai altfel cîntate, dar cum să cînt cînd ieri a fost aşa devreme, iar azi de-acum e aşa tîrziu?”

Îmi trebuie o ploaie să distrugă asfalturile, să înmugurească uşile şi din geamuri să atîrne cîte un colţ de cer. Dimineaţa oamenii să iasă din case fericiţi, miraţi, fascinaţi şi să alerge în stradă unde drumurile vor fi murdare de poveştile de cretă. Am scris mai demult versuri lungi despre asta…

Vroiam să vă spun ceva inteligent dar am uitat anume ce. Şi dacă aş suna şi ar ridica cineva – eu aş tăcea în receptor. Uite aşa e azi. Mîine va fi probabil diferit pentru că “mîine” vapşe e cea mai clasnaia zi. Mîine toţi o să se împace, mîine toţi o să vorbească, mîine toţi o să citească o carte, mîine toţi o să facă sex. Totul va fi mîine.

O să îţi scriu o scrisoare. Mîine.

artiştii nu mai fac artă

Şi deodată, suca, totul devine iluminat!

Cad petalele lalelelor de pe masa mea. Pechalno. Precis e vre-un semn de la vre-un zeu cosmic.

Stau cuminte pe canapea, îmi împletesc un picior deasupra celuilalt şi mănînc un măr. Privită dintr-o parte probabil arăt intrigant, asta pînă ce nu mă înec cu o gura din fruct şi mă duc la gîndul că unele fericiri vin odată cu tristeţi. Un moment ahuiennîi de revelaţie: eu la ai mei 18 nu am facut nimic.

Ori compot să beau, ori să comit suicid.

altădată

M-am culcat cu o dorinţă incomensurabilă de a dansa salsa cu tine. M-am trezit cu o dorinţă şi mai mare de a fi sărutată. Sărutată pînă ameţesc, pînă o să ajung să “visez mult, colorat în demenţă.” Afecţiunea-ţi sapă în fiecare zi cîte o groapă frumoasă la mine în stomac.

Afară muştile casc de atîta căldură.

“e mai, rusu”

Am senzaţia asta de cîteva zile, că merg pe contrasens. Şi că în timp ce merg pe contrasens, îmi dau seama că am uitat ceva acasă dar sunt mult prea departe ca să mă întorc înapoi. Şi că în timp ce merg pe contrasens şi sunt prea departe pentru a-mi lua lucrul uitat acasa, mă izbesc de marginea unui pod şi aş putea să fac cîţiva paşi înapoi şi să merg mai departe, sau sa ma aşez pe o lavochcă şi să mă uit ce am distrus în timp ce încercam să creez ceva frumos.  Da eu nu fac asta, eu mă arunc în ocean şi în timp ce cad îmi zic : iahuieiu ! şi îmi vîr mîna în buzunar şi dau de o brichetă şi o ţigară. Îmi pun ţigara între buze, o aprind şi trag din ea, asta în timp ce cad. Reuşesc să trag exact de trei ori pînă cînd ajung să ating oceanul şi să realizez că nu ştiu ce fac. Ce faci cînd nu ştii ce să faci ?

Mă enervez nu pentru că m-am aruncat de pe pod şi că am mers tot timpul ăsta pe contrasens, da mă enervez pentru că am fumat şi eu odată-n viaţă, mi-a placut, şi atunci a trebuit să îmi ud ţigara. Eu chiar nu ştiu ce fac.

A luat cerul din fereastră, a lăsat cheia în broască.

Mă duc să beau compot.