tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: April, 2012

masochismul autocultivat

…poate fi o chestie tare bună dacă ştii să-l foloseşti corect.

Mi-am adus aminte că cînd eram (mai) mică ai mei obişnuiau să îmi cumpere animale ca să mă înveţe despre responsabilitiate şi să înţeleg cum e să am grijă şi de altcineva înafară de mine. După 5 peşti, un motan roşcat, 3 papagali şi un cîine, am învăţat că tot ce iubeşti – moare.

Mi se pare tare interesant cum lucrurile despre care nu îndrăzneşti să vorbeşti ocupă cel mai mult spaţiu-n cap. Eu tare vreau să vi se facă dor de mine; brusc, necondiţionat, spontan. Vreau să devin visul cuiva şi mai vreau ca cineva să se îndrăgostească de mine şi să ahuiască în cel mai frumos sens al cuvîntului de fiecare dată cînd e cu mine şi mai departe nu ştiu. Eu uneori chiar îmi doresc ca cineva să mi se vîre-n suflet şi să nu îi fie pohui de mine.

Mă trezesc dimineţile şi îmi dau seama că eu am atîtea frici şi atîtea gînduri care mă macină şi lumea mă întreabă de ce sunt tristă, sau tumanită, sau huioznaet. Da eu nu-s nici tristă, nici tumanită, nici huioznaet. Aşa-s eu, mă complac în propria mea tragedie. Şi chiar dacă mi-ar fi trist, sau aş fi tumanită, sau huioznaet, pe voi asta chiar vă afectează, sau pur şi simplu vreţi să vedeţi că, în sfîrţit, viaţa cuiva e mai patetică decăt a voastră?

Mie zilele trecute cineva mi-a spus tare politicos că eu vorbesc cu prea multe maturi, iar eu la fel de politicos i-am spus că “nu-i drept” şi l-am rugat s-o fută nahui.

Pe noi la şcoală ne învaţă numai căcaturi peste căcaturi şi toată lumea dă din cap şi asimilează aceste căcaturi, iar acest proces îl numim cu multă mîndrie şi demnitate “înbogăţirea culturii generale”. Pe noi nu ne învaţă cum să fim politicoşi, cum să ne culturalizăm conştiinţa şi bunul simţ, cum să facem un handjob, cum să asculţăm pe alţii cînd vorbesc, cum să priţipim o fată, cum să seducem un băiat, cum să bem şi să nui vărsăm, cum să apreciem arta, cum să fim oneşti, cum să fumăm iarbă şi să nu ne prindă, cum să nu uiţi să uzi florile la timp, cum să nu ai insomnii, cum să ajungi la orgasm, cum să nu te mai gîndeşti la fostul tău, cum să capeţi inteligenţă emoţională, cum să nu fii laş, cum să citeşti o carte de la început pînă la sfirşit, cum să ştii cînd suficient e suficient; mai pe scurt pe noi nu ne învaţă nici o pulă.

E deabea ora 10 şi eu deja am digerat atîta huinea mentală. Uneori mă mir dacă eu nu oi fi cumva avînd duioase psihose şi delir periodic combinat cu disatisfacţie cronică. Iată v-am huernit o teorie şi aparent, eu chiar vorbesc prea multe maturi.

Toată lumea vrea sex. Uneori mi-aş fi dorit să fiu frigidă.

Bună dimineaţa.

Regrete nevorbite

“Cînd o să cresc mare o să devin pirat, fix ca tata; sau şef de şantier; sau gunoier şi o să fac lumea mai curată” zice frate-meo. Pînă şi el ştie ce vrea să fac cu viaţa lui.

Dar eu stau. Stau pentru că mi-e lene şi dacă nu mi-ar fi fost lene precis că aş fi găsit alt motiv ca să nu fac nimic altceva. Azi m-am gîndit că nu ar fi trebuit niciodată să mă las de cîntat la pian. Decizii cretine.

Alma mater, маты её

Muguri, soare primăvară. Afară e cald; în rutieră miroase suav a transpiraţie; tractoristul хипстерский ce conduce маршрутка şueră tare duios. Stau în picioare lîngă geam în timp ce băieţii de la Vama Veche încep să-mi cînte epilogul lor şi să mă lumineze a suta oară cu teoria iubirii de vară. Aparent, anume în aşa anturaje eu încep a deveni moale şi nostalgică şi mă gîndesc la trecutul meu modest şi negru. Îmi aduc aminte de tine, de cel de dinainte; de mine cu tine, de noi, de cît de nepotriviţi eram împreuna şi de toate cerţile infantile. Ne certam des, dar nu ştiu cum era frumos să ştii că ai pe cineva cu care să te cerţi pe teme atît de personale. Cu ceva vreme în urmă erai altfel şi, probabil din cauza căldurii şi a mirosului ascuţit de transpiraţie, realizez că ai fost băiatul visurilor mele timp de un an şi ceva; probabil de asta eu aveam numai coşmaruri tot acel timp.

Se pare că la şfîrşitul oricărei poveşti începi să deschizi ochii şi să vezi lucrurile mai clar ca niciodată, iar chestiile speciale de altădată acum par urîte şi ordinare; şi de data asta nu ştiu dacă căldura e de vină. Eu vreau în cosmos şi mi-e poftă de avocado şi da. Eu mereu zîmbesc şi niciodată nu clipesc. Voi vreodată va-ţi uitat de aproape la structura internă a grapefruit-ului? E ахуиенная!

Blea. Cîte mai am eu de spus.

Hai, sănătate!

să scriu de blajini

Cel care spune că iubirea doare, cu siguranţă, nu a fost niciodată la stomatolog să i se scoată vreun nerv.

mamihlapinantapai

O minte suspicioasă şi o inimă sensibilă.

Mi-a fost dor de ochii tăi albaştri şi de mîna ta ţinînd-o pe a mea, sau de a mea ţinînd-o pe a ta, sau nu contează. “Bună dimineaţa” a spus dimineaţa şi a zîmbit. Hai să facem чаепитие în pădure!

ipohondrie?

Mergeam azi cu frate-mio spre casă şi la un moment dat el a insistat să îl ridic în braţe ca să poată să rupă o floare de cais să îi o dea mamei cînd o vede diseară. Eu uneori mă mir cum un om atît de mic are atîtea  lucruri frumoase pe care eu le-aş putea învăţa şi atîta bunătate care ar trebui să fie contagioasă.

Noi toţi, în feluri diferite, suntem trişti şi credem că tristeţea – asta e cruta ! Am auzit odată de undeva că lumea ar fi mult mai frumoasă şi fericită dacă nu ar exista lume ; doar un soare agăţat de cer,  un imens cîmp cu iarbă, un iepure mare în mijloc şi totul e ahuena !

Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, azi seara m-am prins gîndindu-mă ce simţi cînd eşti goala alături de un băiat şi cum te uiţi la el în ochi după ce te îmbraci ?

La revedere.

Luni e zi grea

M-am culcat la unu, m-am trezit la patru; tata a plecat. Am tăcut azi suspicios de mult.

Am venit acasă şi ştiam precis că jumate de litru de cafea e ceea de ce am nevoie, da planu repede s-a anulat aşa cum mi-a sărit în cale altă ofertă.

http://www.youtube.com/watch?v=Rb4lgOiHBZo

La ora 3 şi 33 eu beau Chardonnay. Mă aşez pe pervaz şi încep a număra maşinile pe geam. O cană de vin, a doua cană de vin, a treia  cană de vin şi eu-s pe covor. E veseeeel. E aşa de vesel încît eu îmi dau seama ca amuş o să blivanesc şi că vinul nu e tocmai compatibil cu antibioticele. Zato e vesel. E aşa vesel încît mă ridic şi podeaua se duce mai jos cînd încerc să păşesc, şi totul se învîrteşte şi odaia devine mai spaţioasă şi decorurile mai colorate şi sar pe pat şi dansez şi îmi pun ochelari pe ochi şi rîd cînd văd că trece cîte un tren prin faţa casei. Vafle, cine credea că trenurile-s aşa de rîs?

Eu dacă aş fi somn, ap aş fi pe jumătate evaporată undeva sus, pe vreun nor vagabond şi aş pescui toată ziua avioane şi aş fuma iarbă cu soarele şi i-aş cînta cîntece de leagăn şi aş zîmbi cuminte tuturor jertvelor cu insomnie.

Mă duc să mă culc.

aeropoarte, avioane, măta

A se aştepta pe tata într-un aeroport într-o vinere după-amiază.

Pănă acum doar eu eram aşteptată şi asta e poveste diferită. Cînd aştepţi tu pe cineva să iasă la terminalul final – e ca un adevărat fenomen. Se simte un fel de tensiune care ne face pe toţi egali.Stai alături de multă altă lume nerăbdătoare. Lume care plînge, care rîde, care cumpără flori sau care stă aşezată cuminte pe scaune şi toţi aşteaptă să cuprindă, să sară în braţe, să sărute. Mi se pare superb; momente modeste de unire infimă, revelatoare.

De la atîta aşteptat, stat în picioare şi mers în cercuri, involutar, mă gîndesc la momentele preferate care ţin de tine. Cel mai tare-mi place cînt te uiţi la mine cu grijă în timp ce vîntu-mi ciufuleşte părul, iar tu mi-l dai uşor după ureche. Asta e probabil momentul meu preferat. Eu uneori ahuiesc cînd mă gîndesc cît de bine şi comod mă simt cînd mă ţii de mînă sau cînd mă îmbăţişezi şi-ţi miros parfumul. Tu mie îmi placi la fel de mult cum New York-ului îi place aglomeraţia şi cum claxoanele iubesc Bucureştiul. 

Eu mai am încă atîtea de-ţi spus; numai de aş putea. Mi-e dor.

http://www.youtube.com/watch?v=D0xE5iL2mjE

Dacă nu se vede nu înseamnă că nu există.

Eu-s exact ca dulapul meu – ordinară privită din exterior; dezordonată, haotică şi aglomerată în interior. Uneori, mi se pare că eu exist doar pentru a fi lăsată atunci cînd te plictiseşti de mine. Cobor scările şcolii, afara-i frig şi soare şi, huiaci, îmi vine-n cap momentul revelator în care-mi dau seama că tu nu mă mai placi.

Pohui. Nu pohui deloc.

I dissapoint myself.