tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: March, 2012

martie nu-i

mi-am dat seama că anul trecut pe timpul ăsta purtam şorţi şi cardigane şi mă urcam entuziasmată prin copaci înfloriţi, uitîndu-mă de sus la verdeaţa de prin jur; iar după ce coboram – aveam picioarele zgîriate şi mai aveam, ironic, multă ardoare pentru a mă mai urca odată în copac, de data asta pe o creangă mai înaltă.  anul ăsta e diferit; se pare că pînă şi rutina are schimbările ei.

presupun că am pneumonie, iar după ce m-am plimbat prin oraş toată ziua, am venit acasă şi mi-am făcut o seară cinefilă. m-am gîndit că cel mai trist lucru e să ai atîta afecţiune în tine şi să nu ai cui i-o da.

trist într-adevăr. la revedere.

hora cosmică

După amiezile de vineri înseamnă deobicei că mă îmbrac în batnic, îmi pun gluga-n cap şi ascult rap sau dubstep în timp ce-mi pregatesc vreo omletă şi dansez vreo horă cosmică. Mie-mi plac vinerile.

Azi traversam stada numărînd liniile zebrei, iar cînd mi-am ridicat ochii, am observat lîngă mine un domn cu pălărie care ducea un buchet minunat de flori în braţe. Pentru prima dată în viaţă mi-am dorit şi eu să primesc flori, aşa, fără ocazie.

Beau ceai şi-i citesc poveşti lui frati-mio. Mie-mi plac vinerile.

la depărtarea unei alungiri de buze

Plouă infernal; cerul îşi toarnă apa, eu îmi torn sufletul. Am dormit duios şi mîngîietor sub plapumă. Era cald şi ghine; era muzică.

Am visat; primeam senzaţii cosmice.Tu îţi treceai degetele pe spatele meu, mă apucai de fund şi îţi plimbai vîrful nasului pe pielea mea zgribulită; superb. Mă sărutai blînd pe gît şi te jucai cu părul meu uşor ondulat. Mă stîngeai puternic, îţi stăteam în braţe, iar apoi ne îmbrăţişam frumos, aşa ca şi cum mă simţeam ca o piesă din puzzle unită de altă piesă. Undeva pe fon se auzea şi muzica; luna de pe geam îmi atîrna în poală. Îmi acopereai complet buza mea de sus cu căldura gurii tale. Îmi şopteai nu-ţin-minte-ce la urechea dreaptă. Tu miroseai frumos (ţi-o zic a suta oară), iar piele mea dezgolită se atingea ruşinos de pielea ta, tot dezgolită. Îţi jucai degetele prinprejurul buricului meu, îmi mîngîiai coapsa cu multă dexteritate, îmi apucai cu siguranţă gamba şi mi-o puneai în jurul tău. Eu, literalmente, ahuiam. Da cui îi pasă de asta cînd se vorbeşte despre artă? Era muzică. Pregăteşte-mă pentru o astfel de tranziţie.

Am o vagă idee că unele din jurnalele mele-s sunt la fel de intense ca filmele porno; я умру от расширения фантазии. Mă duc, bleadi, să mănînc o potocală.

Una mare şi bună,

tare bună.

stare

am răcit şi mi-e pohui. pun ochelarii pe ochi şi ies din casă să mă arăt lumii. se zice că există doar două motive pentru care se poată ochelari; vă las pe voi să le intuiţi.

parcă s-a oprit timpu-n loc. afară e vînt, soare şi cer senin, iar artiştii fac plimbări primăvăratice. starea mea cere o ploaie; mi-e dor de ploaie. mă văd schiţînd un zîmbet, mergînd desculţă pe străzi înguste, privindu-vă pe voi toţi cum fugiţi sub acoperişuri, de parcă aţi fi de zahăr şi v-aţi teme să nu vă topiţi. voi oamenii, creaturi banale!

aşa se face, nu? se fuge.

a girl of eighteen is highly impressionable.

Eu încerc să înţeleg ce e mai grav: să faci şi să îţi pară rău, sau să nu faci şi să niorlăi că ai ezitat?

Noi “în realitate” facem promenade serale şi rîdem şi vorbim şi tăcem împreună şi privim filme şi ne sunăm şi ne ţinem de mîni. Noi “în capul meu” ne ţinem de mîni şi ne sărutăm şi facem plimbări nocturne şi tu îmi cînţi la chitară şi ne urcăm pe acoperişuri să privim constelaţiile, iar dimineţile ne întindem pe iarbă la un colţ de dendrarium şi bem vin roşu din горлышкэ. Mie îmi place cum mă simt în braţele tale, не, серезна – ai ceva tare liniştitor. Iar acum eu încerc să îmi definesc starea. Nu reuşesc să înţeleg dacă ăştia-s ordinarii hormoni de primăvară sau dacă mi-e pur şi simplu foame. Probabil eu, încet dar sigur, mă втьюреск în tine; aşa, un petit peu

Se pare că inima mea e o curvă cu o pisică neagră în braţe; pas grave. I am aiming for controversy. http://www.youtube.com/watch?v=taaoUfRkiwA

We get nowhere. It has been proved.

Nu citi. Nu, serios, ceea ce urmează să citeşti e nesănătos, dur şi anormal, aşa că fă click pe cruciuliţa din dreapta colţului de sus al ecranului şi fugi.

Fugi blea.

Nu e nimic mai fals decît să-ţi închipui că stai şi priveşti de pe mal, cînd de fapt curgi o dată cu apa. Cam aşa trecem noi prin viaţă: privind minciuni în faţa televizorului, citind cretinism din ziare, trăind în ipocrizie colectivă, fumînd fignea, intoxicîndu-ne cu alcool, consumînd pastile legale şi ilegale, rîzînd de tristeţea altora, masturbînd, minţind, negînd. Eu nu-s o excepţie, şi nu crede cumva că tu eşti una. “Sadism” nu e tocmai cuvîntul potrivit, dar e primul care-mi vine-n minte.

Mă urc în rutieră şi simt miros ascuţit de transpiraţie; semn că afară se încălzeşte. Mă urc deci în rutieră, mă aşez pe scaunul din faţă, lăngă geam şi încep a-l citi pe Chuck Palahniuk. Cartea lui e aşa de intensă şi complicată încît îmi dau seama că ea niciodată nu o să mă scoată din labirintul meu de suferinţă. Suferinţă unde nu te-ai uita. Suntem, indubitabil, o generaţie de distruşi şi noi trăim toţi, cuminţi şi umili, într-o nefericire comună; asta e unicul lucru care ne mai ţine împreună. Uneori mă gîndesc că dacă aş dormi suficient – totul ar fi mai vesel; că dacă m-ar iubi mai mulţi – aş înceta să caut afecţiune; că dacă aş avea mai multe – m-aş opri, eventual, să mai cer. Într-o lume în care trebuie să fii mereu drăguţ şi într-o societate mult prea deteriorată şi preocupată de orice numai nu de lucrurile cu adevărat relevante, starea de a fi fără griji este echivalent cu cea a nirvanei. “Libertate” nu e tocmai cuvîntul potrivit, dar e primul care-mi vine-n minte. Şi oare nu e haios că atunci cînt cineva te salvează, primul lucru pe care vreai să-l faci e să salvezi şi tu pe alţii? Pe oricine, pe toţi.

La etapa asta, viaţa mea nu mai pare a fi viaţa mea, iar eu mă simt făcînt actorie neprofesională într-un serial dishovîi, care este privit de alţi actori dintr-un alt serial dişovîi, care este privit de alţi actori dintr-un alt serial dişovîi, care este privit de alţi actori dintr-un alt serial dişovîi, care este, în final, privit de oameni reali, de undeva. “Simulacru” nu e tocmai cuvîntul potrivit, dar e primul care-mi vine-n minte. Se zice că pînă şi deja vu-ul are opus; asta ar fi jamais vu – tipa vezi mereu aceleaşi locuri, aceiaşi cretini, aceleaşi anturaje, dar de fiecare dată e ca şi cum le-ai vedea pentru prima oară. Eu una – nu înţeleg sensul; da oamenilor MEREU le trebuie sens. Asta-i problema.

A venit o altă primăvară. Lumea poartă ochelari şi balerini, iar fularele sunt înlocuite de eşarfe colorate. Noi toţi, probabil, credem că în sfîrşit a plecat curva de iarnă şi totul e bine şi frumos, şi o să aruncăm scurtele-n dulap, şi o să ne bronzăm, şi o să bem campot şi pivă pe terasă, şi ca prin minune totul o să fie zaebisi, da? Huina. Frumosul ăsta e doar temporar; e doar o altă iluzie ca multe alte iluzii. O simplă metaforă însorită. O altă primăvară care o să fie parţial admirată de mine de după geam, închisă în odaia mea, privindu-vă pe voi, frumoşii şi deştepţii, imaginîndu-mi cît de crutaia ar fi fost existenţa mea ordinară dacă aş fi fost altcineva. Viaţa asta e aşa o şutcă; da dacă nu şutcă, atunci o mare minciună şi fuck you all!

Iar acum, că ai terminat de citit acest frumos discurs inspiraţional, dute şi priveşte minciuni în faţa televizorului, citeşte cretinism din ziare, trăieşte în ipocrizie colectivă, fumează fignea, intoxifică-te cu alcool, consumă pastile legale şi ilegale, rîde de tristeţea altora, masturbează, minte, neagă şi fii fericit! Da eu mă duc să-mi cumpăr o morăjînă, imaginîndu-mi o lumea în care oamenii o să îşi înceapă a petrece vieţile făcînd bine, nu doar a se abţinîne de la a face rău; ştiţi voi, vise neîmplinite din copilărie.”Traumă” nu e tocmai cuvîntul potrivit, dar e primul care-mi vine-n minte…

Unde blea îmi este iPod-ul?

нехваткэ de muzică

Nu-mi pot găsi iPod-ul. Ciudat sentiment să-ţi pierzi unicul lucru care era defapt doar al tău.  нехваткэ de muzică. Îs aşa de disperată încît de atîta nefericire şi plictiseală deprimantă citesc cîte 3 cărţi concomitent (neînţelegînd-o nici pe una) şi am începuta-mi face tema pe acasă la matematică; mama lor bleadi de matrice şi determinanţi.

Greu, foarţe foarţe greu.

de vorbă cu fimeia președintelui

Eleanor Roosevelt a spus odată că ”No one can make you feel inferior without your consent”. Eu azi am stat de vorbă cu pațanca asta, în timp ce ambele sorbeam cîte o gură de ceai scump englezesc dintr-o cană de cristal și o contraziceam cu multă discreție moldovenească și determinare тинейджерская că dacă ție în fiecare zi ți se spune că ești конченная, într-un final începi a crede în asta. Conversația, totuși, a fost lipsită de sens pentru că ea demult e moartă și parțial uitată; da voi nu aveți de unde ști asta. Ei, și ce să vă mai zic? Pot, de exemplu, să vă spun cum se formează o personalitate dezechilibrată: dohuia critică distructivă și nici o pulă afecțiune. Eu dacă aș avea copii, precis că nu i-aș pizdi niciodată.

Man, I bruise easily.

printre jaluzele

Knowing everything turns out to be slightly boring. Eu treptat și ironic încep a realiza că nu știu încă atîtea lucruri, da mie azi какта mi-e похуи pentru că la mine, suprinzător, totul este ахуенно. Eu sunt unul dintre acei oameni care poate avea multe, dar niciodată nu îndeajuns, și ca să fug de propriul meu masochismul autocultivat – am ieșit din casă, umblînd fericită pe străzi mari dintr-un oraș mic și mizerabil; știind că nu am unde ajunge și nu am ce pierde. Mi se pare că eu împrimăvăresc, încet dar sigur. Mi se topesc bucățile de ghiață dintre coaste și mi se dizolvă sufletu-n lumină zgîrcită și parțială de început de martie. Mă uit pe cer și văd o lună mare și rotundă ca un coi; fascinant. Repede ajung la gîndul că e крута să îți placă de un prieten; nu și în cazul cînd prietenu tău deja are prietenă. ”The thought of being less connecten than you are right now is impossible.” Nu știu ce fac și huioznaet unde o să ajungem, dar pînă ce mergem liniștiți. Mă mîngîi cu gîndul că, по-любому, all the roads lead to nowhere.

”When you wank tonight, will you please think of me for a second? It’s because I think of you as a friend that I’m asking. And I want you to tell me later what it was like. You know, what you did and stuff.”

deschideți-vă ochii

”The eyes, specifically their movements, are indicative of an individual’s intelligence. People who are clever have large eye movements and are always exploring their environment. Slow eye movement or a lack of eye movement indicates a repressed level of intelligence.”

Dintr-o parte, de regulă, se vede mai bine. Eu mereu am observat dificultățile altora cu mult mai multă claritate și de fiecare dată am găsit soluții bine structurate pentru ele. Pot corecta problemele oricui, doar nu pe ale mele. În perna mea sunt multe secrete nedivulgate și multe strigăte despre care nu o să vorbesc niciodată.

Azi m-am convins că nu-mi plac viorile, da deloc. Și m-am mai convins de faptul că I push people away; să mă scuzați.