tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: November, 2011

monolog

Спроси себя: «А нахуя?»

în fiecare seară înainte de culcare sau înaintea oricărei acțiuni. Dacă găsești un răspuns relevant sau dacă cel puțin ești sigur că se merită – numai atunci și fă. Easy.

Mă duc să mă întreb. Noapte bună.

lună semi-circulară pe cer, luna lui decembrie-n calendar

Eu mă conving zilnic că-i esențial să te înconjori cu oameni frumoși și veseli. Oameni cu care te simți bine, oameni cu care te simți liber, oameni care, mai mult sau mai puțin, fac parte din zona da te confort. Da zona de confort e  ceva extraordinar de sufletesc și personal.

Vine decembrie, patru luni de cînd m-am întors acasă. Stranie senzație de neobișnuință și îndepărtare. Cineva azi mă întrebase dacă mi-e dor de America.

-America-i ca America. Senzația de ”America”, asta-i altceva. 

Eu pînă a ajunge-n state, fusesem doar într-un orășel din Suedia, în Iași și în Odessa, și mi se părea că, ei capeț, am văzut lumea. Cînd într-o dimineață m-am trezit, și am zburat peste ocean. Acolo s-a început lumea. Lumea se începe atunci cînd ieși din zona de confort, în care eu mă izolasem atît de comod. Lumea-i mult mai mult decît doar lucru și școală și rutină. Lumea-i mare și însorită și suficient de frumoasă, dacă îi dai o șansă și îți deschizi mintea. Iată de asta mi-e cel mai dor: de deschiderea de minte și frivolitate serioasă.

Vine decembrie, patru luni de cînd m-am întors acasă. Aici lumea-i tristă, tare tristă și zaibită. Are și motive. Da vine totuși decembrie, se spune că-i luna spiritelor de sărbători și lumini și măta. Hai să facem ceva calumea: să împodobim brazii fie imaginari, fie ”iskustvenîe”, fie naturali. Hai să bem mai multă cafea cu lapte la geam dacă asta ne face mai împliniți, să zîmbim mai des pe stradă străinilor, să nu pizdim așa mult, să fim mai darnici, să dăruim nu numai haine, jucării și bani pentru caravana de crăciun, dar și căldură și omenie. Не экономь блять на важном! Eu pur și simplu uneori mă întreb cîtă urățenie și indiferență poate exista într-un popor? Măcar de sărbători să fim alții; să pretindem că suntem alții. A pretinde că ești ”altul” nu-i neapărat un lucru atît de rău.

Mie socializarea și fuga din uniformitate îmi aduce poftă de viață. Afară miroase a fum de frunze puse pe foc și a decembrie. Decembrie e un fel de sfîrșit care aduce noi începuturi. Interesantă lună.

Vreau un pulover roșu, unul ocru, unul alb și o cosiță ușor-împletită. Sau măcar un pulover roșu.

V-am îmbrățișat,

la revedere.

altă dată

Confesiuni de noiembrie

Nu poți face nimic niciodată doar din promisiune. Trebuie să existe și plăcere și anturaj potrivit și reciprocitate.

-Tu chiar crezi că eu nu țin minte ce a fost atunci? Țin minte, mie prosta îmi era rușine să recunosc.

Lucrurile se simplifică. Simplicitatea-i mai însorită, nu știu cum. Numai două condiții; numai două, dar bune. Spirit provocator. Știi, eu nu beau deloc, da vreau odată, din curiozitate, să mă îmbăt cu tine pînă la delir, și să văd care pe care o să sărute primul.

Și să nu răspundeți niciodată cu întrebări la alte întrebări.

scrisoare pentru Moș

-Irina, i-an spune, da sincer, ce vreai tu de Crăciunul ăsta?

-Simplu: să mă sărute x.

Foarțe foarțe simplu : ) Eu m-am gîndit că cu vreo 5 ani în urmă, eu îmi doream poni și patine, da vremurile se schimbă, iar acum vreau băieți. Așă… normal. Îți scriu din timp, Moș Crăciun, ca să ai timp să creerești vreun focus de al tău, și să-l faci pe x să mă sărute.

Te-am cuprins moșule. Eu încă încerc să mai cred în tine, deși mie demult mi s-a spus că tu ești utopic și nu ești nimic altceva decît o plăzmuire a imaginației miilor de copii visători și proști din lume. Nu mă padvidi!

podul de la circ și circul de pe pod

Oamenii sunt ca elementele din tăblița lui Mendeleev: unele elemente se atrag – în rezultat dau reacții zașîbenîe; alte elemente nu prea au legătură și se neutralizează. Iavșoke ce de simplu. Defapt nu, nu e simplu deloc, da oricum are sens.

Primăvăratic sfîrșit de noiembrie. Blîndă-i vremea cu noi, admirabil oarecum. Azi am mers vreo oră și ceva pe podul de la circ, și ambele ne-am uitat la lume, la lună și am numărat mașini. Cer adînc, stele camuflate, gînduri un pic prea serioase pentru vîrsta noastră. Eu mă uitam azi la cineva cum fumează. Mereu am avut dispreț față de fumatul țigărilor. Da apoi m-am găndit: ea fumează țigări –  e rău. Eu mănînc mult prea multă ciocolată fără a mînca mîncare normală la timp și nu-i prea dau cu somnul – tot e rău. Așa că, oameni buni, totul e relativ.

Azi s-a făcut seară muzicală. Zîmbete, multe zîmbete ritmate. Frumoasă seară de luni, da acum veselia se termină și trecem la teme.

Mi-e tare poftă de o farfurie cu mîncare chinezească. Nu șî iaca, gata pe azi.

teorii despre timp, bani și lene

-mm, Irina, tu miroși frumos. Miroși a afară, sau de parcă numai ce ai fost scoasă din mașina de spălat – a prospețime.

Zi cu soare. Soare cu dinți. Demult nu am mai avut așa o sîmbătă plutitoare. Mai întîi am ascultat teorii despre timp, bani și lene. Apoi am mers prin frig doar eu cu mine, timp de vreo juma de oră; muzica din căști era bună și știam că dacă intru în casă nu mai am șanse să-mi delectez auzul. Cum am ajuns acasă – cum am început a procrastina, tolănindu-mă pe pat. Procesul în sine a durat pînă seara, și m-am uitat  la toate prostiile de la știri. Nu știu de ce am ales știrile, eu am dispreț față e ele; da se pare că uneori trebuie să faci chestii opuse concepțiilor cotidiene. Eu mi-am dat seama că odată ce eu scap de monotonie și rutină, devin un copil mai împăcat sufletește, și probabil mai puțin încruntată. Seara am privit un film, mai mult banal decît cu sens, da totuși film a fost – nu știri.

Am dat azi de corabia făcută de tine din hîrtie de gumă, stă în portmoneu. Tot azi m-am regîndit la veșnica mea ”dilemă” și mi-am dat seama că viața asta vnature e frumoasă, chiar dacă e scumpă și fără sens. Noi trebuie pur și simplu, să schimbăm anturajul! http://fucking-great-advice.ru/advice/7668/ ușor!

Cam așa, v-am pupat.

 

 

I am Jack’s deflated happiness, o spus Irina

Am privit filmul ăsta a treaia oară, iar azi actorii au jucat mai bine ca niciodată. Zguduitoare capodoperă. Zilele ăstea am vorbit anormal mult cu mine, si eu deja de-o săptămînă mă gîndesc ce aș face dacă știu că mor într-o lună? sau în 10 minute?

-ăăă, să-i sun pe pațani și să-i anunț? 

Nu.

Eu nu am idee ce aș face. Nici nu prea am idee ce fac. Defapt azi la masă m-am lăsat învelită de jale și patetism. Mama vorbea la telefon, fratimio înfuleca bumboane, cînd ambii deodată s-au oprit și s-au uitat la mine cu o față de genu: ”șo mă?” Mi-am dat seama că aveam ochii înlăcrimați. Mama închide telefonu, fratimio înghite bomboana, și ambii: ”pai, șo mă? De ce plîngi?”

-da nimic mam, prosta-s obosită. Obosită că strig la fratimio, obosită de nopți nedormite, de zile alergate, de teme și școală, de boală, de critică distructivă. De nonsens, într-un cuvînt; da tu nu-ți fă griji. Eu probabil am doar un simplu sindrom pre-menstrual, da asta trece, tu jă știi. 

Deja-vu. Asta a fost ideea. Mă gîndesc cît e de jalnic ceea ce facem: ne trezim dimineața să mergem la școală ca să ni se predea cantități colosale de căcat; ne ducem la lucru să lucrăm pentru un salariu de rîs, ca la sfîrșit de lună să plătim lumina, gazul, apa și căldura. Noi deci ne trezim dimineața pentru rutină, ca să facem rutină, ca eventual să murim, tot în rutină . ”You’re not your job. You’re not how much money you have in the bank. You’re not the car you drive. You’re not the contents of your wallet. You’re not your fucking khakis. You’re the all-singing, all-dancing crap of the world. This is your life and it’s ending one minute at a time!” Vreau să fac ceva care se merită… ”How embarrassing – a house full of condiments and no food”. Așa-i existența noastră: avem tot felul de tufta, mai puțin necesarul. Rușinos, vnature. E tare scump totuși să trăiești frumos, mult prea scump.

A sunat și tata, și o spus multe, da vreo două vorbe mi s-au întipărit bine: ”Irină hăi, hai iete-n mîini, tu ești fată mare. Nu mai plinge, hai că tata-ți trimite o ciocolată”. Toată lumea are așa zile. Zile-n care-ți stă un nod în gît, zici că-ți bagi picioru și nu mai faci nimic. Da te culci, poate dormi, te trezești dimineața, și te răzgîndești; dîndu-ți seama că dacă nu faci tu, nimeni altul nu o să facă pentru tine.

Iar pentru final – ”You are not special. You are not a beautiful or unique snowflake. You’re the same decaying organic matter as everything else.” Eu cred că noi suntem un fel de suflete moarte, un fel de ruine, un fel de epave care așteaptă să fie găsite și restaurate decineva care are mult mai mult curaj decît noi însene.

Mă simt ca un hipopotam într-o colivie. Eu azi îs foarte însorită-n gîndire, mă duc să încerc să dorm.

Eu în somn am un badass alter-ego.

”manipulator”

-mie azi așa dor mi s-a făcut de tine.

-stai oleacă, amuș vin, eu mă joc.

măta. priorități se cheamă. ei, da dacă omitem conversația asta virtuală nereușită, în mare parte o duc bine: beau mult ceai, citesc cărți, mă implic prin proiecte și apoi mă tăguiește lumea prin fotși. îs soră bună, fiică tolerantă, elevă plictisită. adorm cu laptopul, mă trezesc cu laptopul – forever alone, vorba aia din popor.

Afară-i frig. Miroase a ger și iarnă. Probabil e timpul să trec la căciulă.

Nu fi mudac, hai cuprinde-mă.

http://www.youtube.com/watch?v=UrMmr1oMPGA

Mi-e lene. Mi-e lene și somn.

tăt îi cesna

E puțin trecut de 12, intru în bucătărie. Torn apă-n căni, adaog infuzie, i-au un cuțit. Tai 3 felii de lămîie – cîte una pentru fiecare cană. Ați observat că duminica lămîile-s mai dulci? Mama brusc întreabă:

De ce așa tristă și supărată?

Eu îi răspund cu tăcerea și indolența mea afișată pe față.

Sau îndrăgostită?

Zîmbesc rușinos.

Da, îi răspund.

De cine?

De mine.

Îmi i-au cana cu ceai și mă așez la masă. Mă uit pe geam, număr mașinile, gîndindu-mă cît de fluid vorbesc sarcasmul, cît de complicată-s în comunicare și de cîte ori am vrut să zbor pe lună.

Suntem exact în momentul în care toamna se confundă cu primăvara. Tare ciotca.

Vă pup.