tu încă nu ai un titlu

somnuşor

Month: September, 2011

Mama m-a învățat

Iz de toamnă pe blog. Ciudată-i toamna asta, tare ciudată.

În stînga stă jumate de litru de ceai mai mult rece decît cald, trei piceniuște de la Bucuria și scîrboasele manuale de a 11-a. În dreapta e pervazul alb-plictisitor care-i probabil mult prea sătul de a vedea doar umbra copacilor. Eu nu pot adomi nopțile, eu nu pot deschide ochii dimineața. Totuși atunci cînd adorm, o fac cu căștile-n urechi. ”a dormi cu căști nu e sănătos” spunea cineva. Eu asta am mai auzit-o undeva, da cineva iaca nu știe ca programul meu tîmpit e la fel de nesănătos, și mai presus de toate eu petrec mult prea mult timp în capul meu, făcînd monologuri și creînd scenarii. Pe bucata asta de site mi-am expus multe nemulțumiri și lipse, și o s-o mai continui a o face. Eu în realitate nu mă ”jălui”, așa că dați-mi voie măcar aici.
La cei 3 ani jumate, visul lui fratimio este să poată opri timpul ca să nu crească atât de repede. La aproape 18, visul meu estă să-l pot stăpâni. Anotimpurile se schimbă – ne schimbăm și noi. Unele lucruri totuși rămîn la fel. Des stau și mă gîndesc cît de nemulțumită-s eu de mine și cît de multe aș da ca să fiu suficient de bună, măcar de dragul așteptărilor.

-You just never know how you look through other people’s eyes.
-ух тыы, звучит заманчиво!
-da tu vapșe… înţelegi sensul?

Se pare că nu. Caroce, oamenii se pot camufla bine, cu sau fără școală de actorie, așa că undeva acolo, înăuntru mereu va fi incertitudide față de atitudinea oamenilor față de tine. Mama m-a învățat să nu mă ascund după deget. Așa îmi zice ea de fiecare dată cînd eu încerc să maschez adevăru dar eșuez. Eu deci nu o să mă ascund după deget – o sa fiu sinceră și directă, ca de multe alte ori și pănă cînd nu să îndrăznesc să-ți spun direct, ți-oi scrie: Mie-mi place de tine, tu miroși frumos : ) Cînd o să deschizi ochii și o să mă vezi – anunță-mă și pe mine.

Eu mi-aș mai dori un lucru:
să nu am așteptări atît de înalte,
și să nu mai fac atîtea valuri în lighean.

Iar acum – la revedzere!

Выкладывай все как есть!

Cînd ajung să fiu mult pre sătulă de existența mea superficială și de realitatea noastră degradantă, mi se face o poftă nesănătoasă de scrie, sau de a picta, sau macăr de a dormi. De scris reușesc să scriu numai în trecerea scurtă pe acasă de după școală, înfulecînd o felie de pîine încălzită rapid în cuptor și o bucată de salam și cașcaval topit, care a ajuns a fi specialitatea de firmă a casei cînd altceva nu e de mîncat și atunci cînd timpul are tupeu să se miște prea rapid. De a picta, oameni buni, nu am pictat de vreo 3 ani, cam de cînd am absolvit școala pe pictură, cea vis-a-vis de circ. And that`s a shame: stau cu diploma în buzunar și cu pereții de acasă aproape goi, cînd ar fi trebuit să fie inundați de picturi și desene și colaje care mai de care. Îndrăznisem să mai schițez cîte vreo chestie cînd eram în state, aveam și timp și inspirație; acum se pare însă că mi-a murit muza, și timpul odată cu ea. Dormitul –  temă complicată. E hobby-ul meu preferat și i-am fost fidelă încă de prin clasa a 7-a, cînd începusem să realizez cu regret că neaprecierea  somnului de la amiază de la gradiniță a fost o mare greșeală. Încerc să adorm nopțile, dar fie din supra-oboseală sau dintr-o conștiință mult prea șifonată, mă vîrcolesc în toate pozițiile posibile și imposibile pînă la vreo 4. Ca la 5, brusc patul meu să devină mai cald și mai moale ca niciodată, iar la 6.20 mama să vină să-mi afirme grăbită că dacă nu mă tresesc în 5 minute, întirzii la minunatul meu liceu, față de care am reușit să capăt un sincer și profund dispreț. Vicee puturoase, profesori egoiști, sistem școlar de căcat, uniformă incomodă, copii împiedicați și multe, muuulte altele.

–”În programă scrie…” zice profu`, iar clasa se supune.

-”Dap altfel niș nu se poate”, zice tot profu`.

-”Precis?” mă întreabă o voce-n cap…

Și iată așa în fiecare zi, de luni pînă vineri, de la 8 pînă la 1.30.

Pe noi ne învață despre romantismul din nu știu care epocă, despre funcții și formule de rang ”n”, despre n-am idee care savant din n-am idee care an, despre războiul cutare, despre blin, toată figneaua de care eu în viața asta nu o să prea am nevoie. De exemplu, pe noi nu că nu ne invață, dar nici nu ni se oferă șansa de a ne exprima individualitatea, care devine inexistentă. În loc de a vorbi de sănătate, ni se predă despre boli, in loc de a ne învăța despre iubire, ni se bagă-n cap revoluții, iar în locul conversațiilor libere, ni se cere să vorbim 2 lecții consecutiv despre o idiomă lipsită de sens.

Dacă e să vorbim înafara școlii…e puțin de spus. Prietenii nu prea sună, da nici eu nu prea dau de știre. ”Oamneni ocupați” se chiamă. Taximetriștii sunt narmal`nîe, merg pe roșu, da` atîta timp cît nu întirzii – e iertabil (nu știu dacă există așa cuvînt). Mi-e dor de tata, da e scump de sunat peste hotare. Mama e obsesivă dar totuți mai tolerabilă; eu obsedată, de sentimentul de a evada sau de a mă urca odată într-un troleibuz mai nou și a-mi pune căștile-n urechi și a merge, oriunde ar duce vehicolul cu antene. Fratimi-o e fericit, se joacă la gradiniță, seara nimeni nu strigă la el, desene animate privește din plin.

Vreau să mă apuc de gătit. Trebuie totuși cumva de umplut vidul din rutina asta care nu-i clasnaia deloc. Septembie, ești plin de dezamăgire.

cuptorul iubirii

Ăsta-i probabil primul jurnal scris mai mult din dorința de a fi auzită decît din necesitatea de a scrie. va fi mai scurt decît precedentele și cu siguranță mult mai incoerent și plin de bîlbîială.

The akward moment cînd pînă și directorul adjunct sau profesorul de istorie iți afirmă ca dacă la vîrsta asta ”nu ți-ai gasit jumătatea” atunci e grav. asta-i unul din cele două sezoane cînd intri pe facebook și vezi că jumătate din cei din lista de prieteni sunt în relație, fie care o să urmeze ani buni, fie ceva de gen: ”2 săptămîni ne aunge”, și involuntar îți vine a ieși de pe site, cu speranța că cantitatea de nostalgie și frustrare o sa-și micșoreze din valență. pregatiți-vă deci muzica deprimantă și răbdare pentru conversații tomnatice ”de jăle”. eu iaca, tot din clasa a 8-a vreau să devin visul cuiva, nu pentru o seară, și nici pentru un sărut atunci cînd cineva din 2 a fost puțin amețit. acum oficial sunt a 11-a, și nu-mi prea reușește să fiu ”vis”. Poate altă dată totuși…

-iaca la trei luni, la trei luni de relație să ajung, și eu blea mă apuc de…gătit!  

-da mie măcar și una! (c)

mă duc eu dar să-mi fac lecțiile, se pare că eu sunt prea ocupată pentru relații și frumosul din ele. m-am cărat.