Sinceritatea – produs de lux

În fiecare zi regăsesc în jurul meu argumente că nu trebuie să forţez evenimentele, oamenii, uşile.

– Noroc, tu ce faci cînd afli ca cineva nu te place și te vorbeshte de rău, fară să te cunoască și fără să fi vorbit cu tine, macăr o dată?

– Nimic. Oameni care nu te plac oricum sunt mai mulți decît cei care te plac.

Mai pe scurt, azi nu prea merg rimele, dar mie defapt niciodată nici nu mi-au mers. Rimele le ies înaripatzilor. Azi o bucațică de proză a vieții. Niște rezumate: unde crezi ca nu am dreptate – să știi că dreptatea nu e una. Eu las loc și pentru dreptatea ta, dacă tare vreai. Eu, aș da multe să rămân așa banală și negustoasă, între pereții imaginari ai pătrățelului meu de univers, dar împăcată cu mine. Se repetă de câteva zile. O stare de care nu pot scăpa. A fost şi ieri după amiază. Dorinţa de fugi. De a evada undeva unde să nu te ştie nimeni, sau cei care te știu să fie potriviți și suficient de sufletiști. Apoi am înţeles că e doar o senzaţie, că nu am alternativă şi că trebuie să rămân aici.

Frustrant. Tu erai un pic beat, eu un pic naivă. Nu tocmai o combinație potrivită. Cel puțin nu pentru cineva care se bate cu pumnul în piept că e cinstit, și nici pentru cineva care optează să aibă conșiința curată. Se pare totuși că-i timpul să invăț că suficientul e suficient și că nu toate ferestrile sunt uși. Eu-s dezamăgită, în mine. Și plictisită, de majoritatea din voi. Am ajuns a fi atît de superficiali, falși și inconsistenți încît noi nici nu percepem asta, iar prostia a juns să fie normalitate. Am auzit cică oamenilor li-i cam figovo in ziua de azi…

Aseară-mi plăcuse un baiat. Acel străin cu tricou în dungi verticale, cu dragoste pentru China și cu zîmbet frumos și sincer, și cu o oarecare căldură care reușea să emane soare și la miez de noapte. Aș fi vrut să fi vorbit cu el, cel puțin era să fie mai plin de sens și mai puțin confuz. Da poate altă dată…

Și ca la sfîrșit, vă zic și eu o bucată de filosofie mai vulgară de a mea, că-mi dau seama că blogul asta al meu are numai teme deprimante și reproșuri irelevante: Intriga şi sensul vieţii mele constă în a mă pişa împotriva vântului. Şi a reuşi. (Eu v-am spus că într-o zi o să mor de extindere imaginației mele?)

Poftim-pojalusta, eu nu mă pot exprima, dar cel puțin am fost sinceră. ”Delectați-vă” mințile cu realitatea mea motamorfozată.

Pînă data viitoare.

Advertisements